Fundașul central Radu Drăgușin (21 de ani) este printre cei mai curtați fotbaliști din Europa. Și are șanse tot mai mari să plece de la Genoa în această iarnă.
Florin Manea, impresarul lui Drăgușin, desemnat „Fotbalistul anului” în Ancheta Gazetei Sporturilor 2023, a declarat că încă nu a fost informat de Genoa dacă s-a înțeles pentru transferul internaționalul. Dar spune că există șanse ca transferul să se facă în curând și dezvăluie că nu doar Tottenham insistă pentru Radu.
Florin Manea, detalii despre transferul lui Radu Dăgușin
„ Am putea vorbi despre ce se va întâmpla acum, şi nu în vară. Cred că lucrurile se vor rezolva cât de curând. Se discută mult despre plecarea lui de la Genoa. Am citit şi eu că sunt interese din partea celor de la Milan, Napoli şi Tottenham, însă eu pot să spun că nu am nimic concret în momentul de faţă. Nu am discutat cu nimeni. Totul ţine de Genoa.
În momentul în care Genoa se va înţelege cu un anume club, atunci voi discuta şi eu despre transferul jucătorului. Dacă se va face acest transfer va fi cel mai mare din istoria fotbalului românesc, dar şi din istoria lui Genoa
Cu siguranţă va fi anul lui Radu Drăguşin. A crescut fantastic în această perioadă şi cred că toată lumea a observat acest lucru. Sunt sigur că şi anul 2024 va fi unul cel puţin la fel de bun”, a spus Florin Manea la OrangeSport.
Şansele ca Radu Drăgușin să rămână la Genoa sunt 50-50%.
– Florin Manea pentru as.ro
20.000.000 de euroe cota lui Radu Drăgușin
Comparație Radu Drăgușin versus Jean-Clair Todibo
Luni, statisticienii de la Squawka l-au comparat pe Radu Drăgușin cu Jean-Clair Todibo, prezentând o serie de parametri defensivi ai celor doi în acest sezon.
La 8 dintre cele 12 capitole, Todibo stă mai bine. Are mai multe recuperări în medie pe meci (8,1 față de 3,3), mai multe interceptări (1,4 față de 1) și blochează mai multe șuturi (0,7 față de 0,5).
Din statistici reiese că Todibo îi este superior lui Drăgușin cu mingea la picior, fiind mai precis și mai îndrăzneț decât românul. Mărturie stau pasele lungi încercate în medie pe meci: 8,7 în dreptul lui Todibo, 3,3 pentru Drăgușin, și numărul de pase înainte ale celor doi: 31,7 Todibo, doar 12,9 Drăgușin. În schimb, Radu este mai bun la dueluri, atât la sol, câștigând 60,87% dintre acestea, dar mai ales la nivel aerian, cu un procentaj de succes de 69,88% (Todibo are 64,71%).
Drăgușin mai strălucește la numărul de respingeri, 4,6 în medie pe meci, față de 3,3 pentru Todibo.
Jean-Clair Todibo | Parametru | Radu Drăgușin |
8,1 | Recuperări | 3,3 |
8,7 | Pase lungi încercate | 3,3 |
48,31% | Acuratețe pase lungi | 30,51% |
31,7 | Pase înainte | 12,9 |
2 | Tackling-uri | 0,9 |
1,7 | Dueluri aeriene câștigate | 3,3 |
64,71% | Succes în duelurile aeriene | 69,88% |
3,2 | Dueluri la sol câștigate | 1,6 |
56,58% | Succes în duelurile la sol | 60,87% |
3,3 | Respingeri | 4,6 |
1,4 | Interceptări | 1 |
0,7 | Blocaje | 0,5 |
Unde nu este vorba despre procentaje, numerele reprezintă media la fiecare 90 de minute de joc.
{{text}}