Călătoriile Kaiserului

Se stinge o lume. Pele, Cruyff, Gerd Muller, Paolo Rossi, Bobby Charlton. Singur și bolnav, Franz Beckenbauer încă este cu noi. Să îi spunem povestea. 

Un fotbalist se accidentează. Dislocare de umăr și fisură a claviculei. Meciul este dramatic, iar din acel moment se transferă în legendă. Suntem pe Azteca, la Ciudad de Mexico, unde se joacă semifinala mondială Italia-Germania Federală. Meciul intră în prelungiri. Franz Beckenbauer dirijează apărarea nemților cu fermitatea lui Herbert von Karajan și patosul romantic al lui Sergiu Celibidache.

O imagine imposibilă

Franz Beckenbauer. Este elegant, este suplu, este frumos. Un prinț în mișcare. Germania efectuase cele două schimbări permise pe atunci de regulament, așa că Der Kaiser continuă să joace cu un bandaj care îi susține brațul afectat. Este o imagine imposibilă astăzi, când fotbaliștii ies de pe teren în aplauzele frenetice ale publicului după o contractură musculară. 

Sau din cauza unui deget dat peste cap. Acum 5 decenii și jumătate oamenii încă erau curajoși. Suportau durerea. Suportau.

Deziluziile și istoricii miturilor false

Italia câștiga "Meciul Secolului" cu 4-3 după prelungiri și mergea în finala Cupei Mondiale din 1970 unde o aștepta Brazilia lui Pele. Cu Beckenbauer doar rezervă simbolică, Germania își adjudeca finala mică în fața Uruguayului. Un premiu de consolare cu gust de migdale amare. 

Era al doilea Mondial consecutiv pentru Beckenbauer, după cel din Anglia ‘66 cu finala pierdută în alte prelungiri. Tot dramatic, contra gazdelor cadorisite cu gol imaginar înscris de Hurst. 

Istoricii au stabilit că deziluziile se stocau în contul nemților cu o precizie de-a dreptul nemțească. Asta ca să mai demontăm clișeul referitor la domnii aceștia pe care n-ai fi sigur că i-ai învins până nu îi urci în autocar. Sau în avion. Prostii.

Triumful

La Mondialul englez din 66, Franz Beckenbauer nu împlinise încă 21 de ani și jucase toate meciurile. La fel în Mexic când avea 24. Pe când oamenii suportau stoic durerea, tinerețea nu era doar o metaforă. Au mai trecut 4 ani până când Germania antrenată de Helmuth Schon și cu Beckenbauer căpitan avea să câștige titlul mondial. 

Acasă, la Munchen, pe Olympiastadion, Germania învingea marea Olandă a lui Johan Cruyff. Germania evolua impecabil în fața unor olandezi care practicau fotbalul total și distracția fără limite. Ei erau marea modă a fotbalului anilor ‘70. Neeskens, Krol, Rep și ceilalți petrecuseră înaintea finalei și asta i-a costat. 

Der Kaiser împreună cu prietenul lui de-o viață Gerd Muller au știut rostul lucrurilor. Erau mari fotbaliști și soldați disciplinați. Fotbalul lucrului bine făcut la el acasă.

Libero artist și meșteșugar

Franz Beckenbauer a dezvoltat fișa postului de libero a lui Armando Picchi transportând-o într-o modernitate care a hrănit fotbalul pentru încă două, trei generații. Te simțeai tu, telespectator, în siguranță când era la minge. 

Nu greșea pentru că anticipa și nu lua riscuri gratuite. Tehnic, intuitiv și inteligent, urca spre porțile adverse cu o naturalețe care anestezia oponenții. Sau îi transforma în admiratori. În 103 selecții la naționala Germaniei a înscris 14 goluri. Sunt mijlocași ofensivi astăzi care nu se mândresc cu așa ceva. 

Beckenbauer a rămas (și va rămâne) singurul fundaș din istoria fotbalului care a câștigat de două ori Balonul de Aur. Face parte, împreună cu brazilianul Mario Zagalo și francezul Didier Deschamps, din Clubul celor 3 care au câștigat Cupa Mondială și din postura de jucători, și din calitatea de antrenori.

Gerd s-a grăbit

Franz Beckenbauer este bolnav. Foarte bolnav. A intrat în al 79-lea an al existenței și se depărtează tot mai tare de lumea pe care prietenul dintotdeauna Gerd Muller a părăsit-o acum doi ani. 

„I-au fost afectate judecata și memoria", a scris Der Spiegel, prestigioasa publicație din Hamburg, despre Beckenbauer. Organizat cum a fost mereu, probabil că se pregătește de călătoria la capătul căreia îl așteaptă prietenul dintotdeauna, Gerd Muller. Fiind atacant, Gerd a furat un pic startul.

Mașina lui Franz claxonează nervos. Suntem la Munchen, anul este 1964 și doi tineri tare ar vrea să chiulească. Au atâtea alte lucruri de făcut în loc să își stâlcească oasele la un antrenament al lui Bayern. La insistențele proprietarului mașinii, cei doi lasă totuși chiulul pe mai târziu. Înainte de distracție, și-au propus să cucerească lumea.