Sporturi   •   Tenis   •   WTA AUCKLAND

Emma Răducanu, după revenirea în circuit cu victorie: „Mereu este dificil să joci cu o prietenă, cum este Gabi”

Emma Raducanu în acțiune la Auckland Foto X

Articol de Luminița Paul   —  marţi, 02 ianuarie 2024

Emma Răducanu, numărul 301 mondial, a revenit cu o victorie în fața Gabrielei Ruse, 134 WTA, 6-3, 4-6, 7-5, în primul tur al turneului WTA 250 de la Auckland, după 8 luni de pauză și multe temeri

Britanica în vârstă de 21 de ani a rezistat unui asalt pornit de Gabi în setul decisiv, atunci când românca a recuperat de la 2-5 până la 5-5 și a salvat trei mingi de victorie ale Emmei.

Pe campioana de la US Open 2021 o așteaptă un test și mai dur în turul secund, acolo unde se va înfrunta cu Elina Svitolina, numărul 25 mondial, victorioasă în duelul mamelor contra lui Caroline Wozniacki, 6-4, 6-3.

Emma Răducanu: „Sunt recunoscătoare că sunt sănătoasă, nu într-un scaun cu rotile”


Până atunci însă, Răducanu și-a filtrat trăirile primului meci din aprilie 2023 încoace, declarând la final că „este dificil după o pauză atât de mare, dar sunt recunoscătoare că sunt sănătoasă, că pot să-mi mișc corpul, nu să fiu țintuită în pat sau într-un scaun cu rotile”.

În 2023, ea a suportat operații la ambele mâini și gleznă pentru a rezolva unele probleme care o deranjau de ceva timp.

Mi se pare uimitor doar simplul fapt că mă aflu aici, jucând. Sunt fericită că am revenit în circuit, că am dat startul acestui sezon, pe care sper să-l parcurg fără accidentări”, a punctat ea.

9meciuri a disputat Emma Răducanu în 2023, cel mai bun rezultat al ei fiind calificarea în optimile de finală de la Indian Wells, unde a pierdut în fața Igăi Swiatek


Meciul contra Gabrielei Ruse a durat două ore și jumătate și s-a încheiat la o oră destul de târzie la Auckland. „Mulțumesc tuturor că ați venit și că ați rămas până la final, e și frig, apreciez acest lucru și sprijinul primit”.

A avut și cuvinte frumoase pentru adversara ei, cu care are o relație cordială în afara terenului. „A fost un meci cu fluctuații, mereu este dificil să joci cu o prietenă, cum este Gabi”, a indicat Emma Răducanu.

 A fost prima lor înfruntare oficială în circuitul WTA, dar au disputat un meci demonstrativ în 2021, la Royal Albert Hall.

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.