Antonio Sefer (23 de ani) a reușit un gol și o pasă decisivă la victoria lui Hapoel Beer Sheva, 2-0 în deplasare cu Hapoel Hadera.
Hapoel Beer Sheva ocupă în prezent locul 3 în Israel, cu 21 de puncte, obținute în 14 etape disputate.
Două meciuri consecutive cu gol și pasă de gol pentru Antonio Sefer
Antonio Sefer continuă seria meciurilor bune și este din nou decisiv pentru Hapoel Beer Sheva. A deschis scorul în minutul 50 cu un șut imparabil din afara careului, în urma unei mingi respinse la un corner.
În minutul 67 Sefer l-a servit ideal pe Badash, care a dublat avantajul echipei sale și a stabilit scorul final.
Pentru Antonio Sefer acesta este al doilea meci consecutiv în care înscrie și oferă o pasă de gol. În etapa anterioară Hapoel Beer Sheva a învins-o în deplasare pe Ashdod.
În minutul 69 al acelui meci, Sefer, introdus pe teren cu puțin timp în urmă, l-a servit pe Hatuel pentru golul prin care Beer Sheva a intrat în avantaj. În minutul 87, românul a închis tabela, 3-1 pentru oaspeți, care au ajuns la 18 puncte în 13 etape de campionat.
Antonio Sefer, cel mai bun jucător al partidei. One i-a dat nota 8!
De la transferul în Israel, Antonio Sefer a înscris 4 goluri și a oferit 6 pase decisive în 15 partide pentru Hapoel Beer Sheva. A primit 8 pe site-ul One, care l-a ales omul meciului.
Cine își mai amintește acum cât de dificil a fost startul lui Sefer la Beer Sheva? Antrenorul Elyaniv Barda a avut răbdare, i-a dat încredere. Iar Antonio a devenit jucătorul-cheie la Hapoel.
{{text}}