Sporturi   •   Tenis   •   AUSTRALIA

I-a încheiat abrupt lui Novak Djokovic seria de 43 de victorii în Australia. „Asta este pentru cei care nu cred în mine”

Novak Djokovic

Articol de Alexandru Stanciu   —  miercuri, 03 ianuarie 2024

Seria de 43 de victorii consecutive la turneele din Australia a lui Novak Djokovic (36 de ani, #1 ATP) a fost întreruptă chiar de un australian. Alex De Minaur (24 de ani, #12 ATP) l-a învins pe liderul mondial în minimum de seturi, 6-4, 6-4.

Novak Djokovic a suferit prima înfrângere a sezonului, în cadrul înfruntării dintre Australia și Serbia de la United Cup, competiție interțări. 

Este primul eșec suferit de liderul mondial la Antipozi, după 5 ani de invincibilitate, timp în care a bifat 43 de victorii. Ultima înfrângere a lui Djokovic a fost în 2018, când a pierdut în fața lui Hyeon Chung la Australian Open.

VIDEO. Rezumat Novak Djokovic - Alex De Minaur 0-2


Alex De Minaur a reușit să-l învingă în premieră pe liderul mondial, luându-și revanșa pentru înfrângerea de la Australian Open 2023, când sârbul s-a impus categoric, 6-2, 6-1, 6-2.

Australianul l-a dominat clar pe Djokovic în această înfruntare, reușind să câștige 33 din 34 de puncte cu primul serviciu. Novak nu a avut nicio minge de break pe serviciul adversarului, în timp ce De Minaur și-a creat cinci astfel de șanse, reușind să fructifice două dintre ele.

Novak Djokovic a acuzat o accidentare la încheietura dreaptă


În primul set, la scorul de 4-3 în favoarea lui, Novak Djokovic a acuzat o accidentare la încheietura dreaptă și a primit îngrijiri medicale. După următoarele două game-uri, când De Minaur intrase deja în avantaj, scorul fiind 5-4, Djokovic și-a pus din nou gheață pe încheietură.

Novak Djokovic, accidentat la încheietura dreaptă / Foto: Imago

„Mă doare din ce în ce mai tare de fiecare dată când lovesc mingea”,  i-a spus Novak Djokovic fizioterapeutului în timpul îngrijirilor medicale. 

Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, începe în 11 zile. Sârbul a câștigat cele mai multe trofee la Australian Open, 10, din tot atâtea finale jucate.

Alex De Minaur: „Victoria asta e pentru cei care nu cred în mine”

„Este extrem de special. Novak este un jucător incredibil, iar ce a făcut pentru acest sport este foarte special. Mă simt incredibil, mă bucur enorm că am reușit această victorie aici, în Australia.

Alex De Minaur / Foto: Imago

Anul trecut la Australian Open n-am avut nicio șansă în fața lui. Când joci împotriva lui Novak trebuie să lupți până la capăt. Astăzi a fost o zi bună pentru mine, mă bucur că am ieșit învingător. 

Victoria asta vine pentru cei care nu cred în mine, sunt aici să demonstrez de ce sunt capabil, încerc să devin din ce în ce mai bun. Nu sunt chiar cel mai mare sau cel mai puternic jucător, așa că trebuie să-mi adaptez jocul în funcție de fiecare adversar”, a declarat Alex De Minaur, la finalul meciului.

Vezi și alte știri:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.