Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Dinamo a ajuns în Antalya fără nicio achiziție » Unde se blochează negocierile de fiecare dată

Articol de Eduard Apostol   —  miercuri, 03 ianuarie 2024

Dinamo a plecat azi fără niciun jucător nou în cantonament. Clubul alb-roșu va sta 10 zile în Antalya, unde va pregăti a doua parte a sezonului. Iar antrenorul Zeljko Kopic speră să primească rapid noi fotbaliști # Dinamo vrea fotbaliști „TR-iști”, pe termen redus, doar până la vară, cu gândul că se poate salva de la retrogradare. # Jucătorii care au avut tratative cu oficialii roș-albilor vor contracte pe cel puțin un an și cu un salariu de peste 15.000 de euro/lună.

  • GSP are 4 reporteri în Antalya: Eduard Apostol, Remus Dinu, Cristian Preda și Ionuț Iordache vor fi prezenți pe toată durata cantonamentelor echipelor din Liga 1

Dinamo a început cantonamentul pentru „marea remontada" din primăvara lui 2024, salvarea de la retrogradarea. Echipa a ajuns azi în Turcia și se va pregăti vreme de zece zile în Antalya.

Zeljko Kopic va încerca să corecteze ceea ce nu a mers bine în „haită" în ultimele luni din 2023, așteptându-se și întărirea lotului. Totodată, roș-albii au prevăzute și amicale.


FOTO. Aici stă Dinamo în Antalya

Dinamo stă în Antalya la un complex de lux, de 5 stele: Hotel Kamelya Selin. Complexul este situat pe malul mării, are centru spa și o sală de forță dotată cu toate aparatele necesare, terenuri de tenis, fotbal și baschet. În această perioadă, prețul unei camere variază de la 380 de lei la 840 de lei.

Primul „transfer”: Andrei Nicolescu va reveni în forță din vacanța din Mexic


Până acum, Dinamo nu a perfectat nicio mutare în mercato. Cu toate că oficialii grupării au promis încă de a doua zi după victoria cu FC Voluntari (1-0), de pe 22 decembrie, că vor trece la fapte și cu siguranță vor fi unul, doi sau chiar trei jucători în avionul ce va duce echipa în cantonamentul din Antalya, în realitate nu s-a făcut nicio afacere.

Totuși, ceea ce este sigur, sută la sută, este că primul „transfer" din 2024 al dinamoviștilor va fi Andrei Nicolescu. Administratorul special se va întoarce dintr-o vacanță exotică din Mexic pe 7 ianuarie și va încerca să recupereze, în forță, în ceea ce privește transferurile pentru echipă. Oficialul este așteptat în Antalya, alături Kopic et Co.

Refuzuri pe bandă rulantă: toți vor + 15.000 de euro/lună, plus contracte pe cel puțin un an

Bucureștenii au avut parte de mai multe refuzuri. In corpore, cei de la FCSB de care Gigi Becali voia să se dispenseze nu au fost de acord cu ceea ce le-ar propune Dinamo. Dorin Rotariu, Damjan Djokovic și, ultimul refuz, Cristi Ganea nu au fost impresionați de ceea ce le-ar propune roș-albii.

Ca și alți jucători de afară contactați, au cerut peste 15.000 de euro/lună salariu și contracte pe cel puțin un an. Roș-albii nu s-au putut apropia, în realitate, de pretențiile financiare ale fotbaliștilor, cu toate că au fost declarații, în luna decembrie, cum că Dinamo poate plăti salarii foarte mari. Nu poate plăti!

Un alt jucător care a fost pe radarul lui Dinamo, brazilianul Giovanny (Lokomotiv Plovdiv), așteaptă finalizarea actelor cu Guangxi Pingguo Haliao (liga secundă din China) pentru a obține documentele necesare ca să joace în Țara Marelui Zid.

De văzut dacă mai există vreo șansă cu Ronaldo Deaconu (Korona Kielce), care și-a declarat simpatiile dinamoviste într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor, dar Gică Hagi îl vrea sub comanda sa la Farul, iar acest detaliu i-ar surâde jucătorului care a pornit în fotbal de la Academia „Viitorul" a "Regelui".

2amicale au fost antamate până acum de Dinamo pentru stagiul din Antalya: pe 9 ianuarie cu Genclerbirligi (locul 8 în liga secundă turcă) și pe 12 ianuarie cu Charleroi (locul 12 în prima ligă belgiană)

VIDEO Dinamo a plecat în Antalya pentru cantonamentul de iarnă. Kopic are la dispoziție 22 de fotbaliști

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.