Liga 1

Anamaria l-a provocat pe Neubert: „Dă-mi 3 nume de jucători din România care fac față în Top 4 campionate din Europa” » Neamțul i-a ales

Thomas Neubert și Ana Maria Prodan

Articol de David Marinescu  —  miercuri, 03 ianuarie 2024

Thomas Neubert (54 de ani) a fost provocat de Anamaria Prodan (51 de ani) să numească trei jucători români care ar face față fără probleme în cele mai tari campionate din Europa.

Preparatorul fizic german a ajuns pentru prima dată în fotbalul românesc în anul 2010, atunci când a mers la Gloria Bistrița. De atunci, Neubert a mai trecut pe la Concordia Chiajna, Al-Hilal, Litex Lovech, CSKA Sofia, Al-Wasl, iar în prezent lucrează la FCSB.

Thomas Neubert: „Am văzut în România mulți jucători cu talent enorm”

Provocat de Anamaria Prodan să numească trei jucători români care ar face față în cele mai tari campionate ale Europei, Thomas Neubert a răspuns imediat, numindu-i pe Olimpiu Moruțan, Florinel Coman și Tavi Popescu.

„Am văzut aici, în România, în ultimii 12 ani, mulți jucători cu talent enorm. Joacă fără probleme în top patru ligi din Europa. Pentru mine, extraordinari sunt Olimpiu Moruțan, Florinel Coman și Tavi Popescu. Sunt trei exemple din generații diferite, pot juca la orice nivel”, a spus Thomas Neubert, în cadrul podcastului realizat de Anamaria Prodan.

Florinel Coman: „La noi nu e așa cum am tot auzit despre Neubert”

Recent, Florinel Coman a ținut să comenteze afirmațiile făcute de foști jucători de la FCSB, care susțineau că antrenamentele cu Neubert erau foarte grele: 

„Eu nu am prins perioada aceea, sunt mai tânăr. Dar nu vă gândiți că Neubert lucrează cu noi așa cum lucra cu ei atunci! În perioada aceea erau doar Stanciu și Iancu tineri, de 20, 21 de ani. În rest erau jucători de 25, 26. 

La noi nu e așa cum am tot auzit despre Neubert. Atunci erau jucători care puteau să ducă antrenamente de forță, erau Pintilii, Bourceanu, ei erau altfel. Acum, cu ceea ce are Neubert aici, nu cred că poate să lucreze la fel ca în perioada aceea”. 

Vezi și alte știri:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.