Campionate

Liber după 4 luni „de exil”. Se face transferul!

Jadon Sancho și managerul Erik ten Hag nu s-au mai înțeles în acest sezon

Articol de Aurelian Botezatu  —  miercuri, 03 ianuarie 2024

Borussia Dortmund este foarte aproape de „repatrierea” lui Jadon Sancho. Are acordul internaționalului englez, iar negocierile cu Manchester United sunt pe ultima sută de metri.

Jadon Sancho a devenit un caz la Manchester United, după o ceartă cu managerul Erik ten Hag. Tehnicianul olandez l-a „exilat” apoi la „tineret”, de unde este foarte aproape să scape în această fereastră de mercato.

Lui Sancho i-a întins o mână chiar Borussia Dortmund, clubul care l-a vândut în 2021 lui United, contra 85 de milioane de euro. Din informațiile tabloidului Bild și ale prestigiosului Kicker sportmagazin, galben-negrii au ajuns deja la un acord cu el, iar negocierile cu „diavolii roșii” sunt foarte avansate.

Manchester United suportă două treimi din salariu

Detaliile afacerii? Kicker scrie că mijlocașul vine sub formă de împrumut, până-n vară, și că Manchester United va suporta două treimi din salariul său. Întreaga tranzacție i-ar costa pe nemții undeva în jurul a doar 3 milioane de euro.

Bild, la rându-i, scrie că împrumutul ar putea pica doar în cazul în care un club de top le-ar propune englezilor 30 - 40 de milioane de euro pentru un transfer definitiv: „Este însă puțin probabil, în condițiile în care Sancho n-a disputat niciun meci în ultimele 4 luni”.

50 de goluri și 64 de assisturi în 137 de meciuri

Borussia speră să-l readucă pe jucătorul în vârstă de 23 de ani la forma din perioada petrecută la Dortmund (2017 - 2021). Luat de la juniorii lui Manchester City,

Sancho s-a impus foarte repede la Dortmund și în decursul a 4 ani a înscris 50 de goluri și a dat 64 de pase decisive- în 137 de meciuri oficiale.

De la 130 de milioane de euro la 25 de milioane

El a adunat 23 de selecții în prima reprezentativă a Angliei, dar, din cauza faptului că n-a jucat în ultima vreme, valoarea de piață i-a scăzut la doar 25 de milioane de euro.

Cea mai mare cotă a înregistrat-o în martie 2020: nu mai puțin de 130 de milioane de euro!

Ați mai putea citi:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.