Fotbal   •   Liga 1   •   BRAZILIA

Imaginile începutului de an! Fostul magician din Liga 1 a luat prin surprindere Instagramul: „Am început bine”

Articol de David Marinescu   —  joi, 04 ianuarie 2024

Brazilianul Welsey (43 de ani) a început anul într-un mod spectaculos. Fostul atacant de la FC Vaslui s-a relaxat în primele zile din ianuarie la pescuit. Și a avut un succes incredibil.

Cel puțin asta reiese dintr-un clip postat de brazilian pe Instagram, în care se laudă cu captura lui. 

GALERIE FOTO. Wesley „aquaman”: s-a pozat în mare cu zeci de pești


„Anul 2024 a început bine” a scris Wesley. Îmbrăcat în echipamentul brazilienilor de la Flamengo, avea zeci de pești înșirați pe frânghii, în fiecare mână. Și pentru că nu mai putea să-i țină în mână, și-a agățat unul și pe spate.

Wesley Lopes: „Am venit în România pentru bani, nu pentru curve”

Wesley a ajuns în România în februarie 2009, la FC Vaslui. Și a făcut senzație în tricoul moldovenilor. A plecat în iunie 2012, iar după doi ani a revenit pentru 6 luni la Poli Iași. El e al doilea cel mai bun marcator străin din istoria Ligii 1 (64 de goluri, cu 2 mai puțin decât alt brazilian, Eric).


„Am avut cea mai bună viață aici, la fotbal mă refer. Am făcut istorie. Îmi pare rău doar că n-am câștigat niciun titlu la Vaslui. Dar am avut o echipă foarte bună și de asta îmi și place să stau cu băieții, să vorbim de fotbal. E frumos lucrul ăsta.

Eu m-am gândit că muncesc pentru bani și domnul Porumboiu a făcut o ofertă foarte bună. Am venit imediat. Mi-a vorbit corect, mi-a zis că orașul e mic și urât. Dar eu am venit în România cu scopul de a juca fotbal, nu pentru oraș. 

Trebuie înțeles lucrul acesta. N-am venit pentru oraș, să fiu șmecher și să merg la curve. Am venit să joc și asta trebuie ca lumea să înțeleagă despre mine. Am fost la Vaslui, orașul e micuț, e adevărat, dar n-am venit pentru distracție”, spunea recent Wesley, într-un interviu pentru Gazeta Sporturilor.

„De 7 ani de zile nu mai joc fotbal, am o firmă de impresariat în Brazilia”

„De 7 ani nu mai joc fotbal și stau cu soția și cei doi copii. Am o fetiță de 3 ani, Yasmine și un băiat de 17 ani, Yuri. Asta-i viața! Muncesc să câștig bani, să stau liniștit și să investesc banii pe care-i am unde se poate dezvolta ceva. 

Dumnezeu m-a ajutat foarte mult. Mai vin prin România. Anul trecut am venit și am stat în București. Sunt invitat din ce în ce mai des. Pentru mine nu este nicio problemă, sunt solicitat, vin. Sunt 10-12 ore de avion și încă 4 pe aici, în România, pe drumuri. Nu contează. Vin cu mare plăcere și cu inima! 

Am un proiect de impresariat în Brazilia. Se numește W80. Avem 150 de jucători acolo și avem 8 antrenori și două terenuri mari pe care jucăm. Vreau să dau oportunitatea băieților de acolo, pentru că e foarte important lucrul ăsta. Avem antrenamente tari, pentru valorile care trebuie să existe. Dacă vrea cineva să fie jucător, trebuie să fie responsabil, trebuie profesionalism, trebuie mult de lucru. Așa mă gândesc eu. 

N-am nicio problemă să se antreneze acolo și apoi să vorbesc cu cineva din România să-l ia. Nu vorbim de bani, ci de oportunitate. Dacă s-ar mai aduce 2-3 Wesley în România, ar fi bine pentru fotbalul românesc. Așa cred eu”, a explicat Wesley într-un interviu pentru GSP în vara lui 2023.

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.