Campionate

BOMBĂ în La Liga: Sergio Ramos și alți spanioli, dopați! WADA cere explicații de urgență

Sergio Ramos la Real Madrid, foto: Guliver/gettyimages

Articol de Daniel Scorpie  —  joi, 04 ianuarie 2024

Sergio Ramos (37 de ani) s-ar afla pe lista celor care s-ar fi dopat, dar care au fost protejați de CELAD, agenția spaniolă antidoping. Potrivit agenției Relevo, WADA a deschis o anchetă și a cerut explicații „de urgență”, suspectând că mai multe controale nu ar fi fost în regulă.

Revine în actualitate scandalul de doping, care ar putea cutremura fotbalul spaniol. 

Potrivit agenției Relevo, Agenția Mondială Antidoping (WADA) ar fi deschis o investigație asupra sistemelor de control iberice care, conform unor teste încrucișate, ar fi neregulamentare. WADA ar fi cerut „în mod urgent" răspunsuri de la CELAD, forul omolog spaniol, și să facă lumină în cazul mai multor controale din trecut. 

Mai precis, ar putea fi o acuzație la sistemul antidoping spaniol, ce „ar fi acoperit presupușii sportivi dopați și a întârziat nepermis să ofere rezultate în mai multe situații. 

WADA are îndoieli în privința garantării respectării Codului mondial antidoping și nici nu poate tolera manevrele făcute pentru a falsifica testele".

Nu au fost găsite dovezi pentru testul lui Sergio Ramos din 2018

Relevo a inclus între exemplele de sportivi pentru care s-ar fi comis iregularități și pe Sergio Ramos, actualul fundaș al lui FC Sevilla și ex-apărătorul lui Real Madrid. „Cel ce urma să mă controleze după meciul cu Málaga din Primera Division mi-a permis să fac un duș înainte, a stat cu mine în tot acest timp. 

Iar apoi am trecut testul doping, așa cum s-a întâmplat de fiecare dată", a comentat fostul internațional spaniol, referindu-se la controlul de pe 15 aprilie 2018. CELAD a dezvăluit pentru Der Spiegel că nu au fost găsite dovezi concludente că jucătorul ar fi încălcat vreo altă regulă antidoping.

Medicul lui Real Madrid și-a asumat răspunderea injecțiilor

Al doilea caz s-a petrecut după finala Ligii din 2017, când Ramos a fost depistat pozitiv cu dexametazonă, medicament interzis de regulamentele în vigoare. În acest caz, doctorul de la Real Madrid a recunoscut că i-a făcut lui Ramos injecții în genunchi și umăr, așa că UEFA nu l-a sancționat, considerându-se o decizie medicală. 

Substanța nu este interzisă, însă forul european trebuie notificat când un jucător o folosește. UEFA a considerat explicația suficientă, abia după ce a fost informată că Sergio Ramos a căzut testul antidoping!

În întreaga mea carieră, am făcut peste 300 de controale doping și n-am încălcat niciodată regulile. Am fost multă vreme pe creasta valului și cine se oftică ar trebui să tacă
Sergio Ramos, fundaș FC Sevilla

>

Citește și alte știri de fotbal internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.