Craiova urmează să aibă un complex sportiv de lux. Pe locul fostului stadion „Tineretului”, demolat în aprilie, va fi construită o sală de peste 45 de milioane de euro.
Consiliul Județean Dolj a lansat procedura de achiziție publică pentru construirea Centrului Sportiv „Tineretului”. Valoarea investiție se va ridica la 225.205.044.92 de lei, fără TVA (aproximativ 45 de milioane de euro). Termenul pentru depunerea ofertelor e 6 februarie 2024.
FOTO. Craiova va avea o a doua sală Polivalentă
Noul complex va avea un velodrom interior și va putea găzdui mai multe competiții (volei, baschet, tenis, handbal sau atletism) dar și concerte. Capacitatea areneo va fi de 8.000 de locuri. Construcția va avea subsol, parter și 3 etaje, suprafața totală fiind de 34.000 de mp, potrivit Oltenia TV.
„Publicarea în sistemul electronic de achiziții publice a licitației pentru construirea primului velodrom indoor din țară, cu suprafețe de joc pentru multiple alte sporturi de sală, este vestea începutului de an.
Sala a fost proiectată cu o capacitate de peste 8.000 de persoane și va avea, pe lângă velodrom, o pistă de atletism pentru desfășurarea de competiții la nivel internațional, suprafețe de joc modulare, dar și spațiu pentru concerte și alte manifestări artistice.
Complexul va avea vestiare, săli de antrenament și de tratament pentru Sportivi, magazine și locuri de parcare. Execuția lucrărilor se va realiza în termen de 38 de luni de la emiterea ordinului de începere”, a anunțat Cosmin Vasile, președintele CJ Dolj.
Bănia mai are o Polivalentă, chiar la doi pași de fostul stadion „Tineretului”. Are 4.200 de locuri și a fost inaugurată în 2012.
Stadionul Tineretului e stadionul pe care s-a născut „Campioana unei mari iubiri”
Stadionul Tineretului din Craiova a fost demolat complet în aprilie. Inaugurat în 1933, „Tineretului” a fost stadionul pe care „Știința” a făcut istorie din 1948 până în 1967, locul unde a fost îngenuncheată Steaua în '79, 10-0 pentru olteni în unica ediţie a Cupei FRF. În aprilie, acesta a fost demolat complet.
Construcția arenei „Tineretului” a durat nu mai puțin de 11 ani, din cauza faptului că amplasarea e într-o zonă mlăștinoasă. A fost nevoie de muncă susținută din partea militarilor din Craiova.
Implicarea Regelui Carol al II-lea a fost decisivă, motiv pentru care stadionul i-a preluat numele. Inițial, a fost conceput ca un complex sportiv amplu, cu teren de fotbal, pistă de alergare, chiar poligon de tragere, terenuri de volei și tenis. Și tribunele primiseră nume speciale, „Regală" - tribuna oficială, „Populară" - tribuna a II-a.
Istoria arenei e una plină de evenimente, unele chiar extrasportive. Acolo s-au organizat zeci de spectacole propagandiste, iar mareșalul Antonescu a vizitat stadionul la 10 ani de la darea în folosință, în 1943, cu prilejul manifestărilor Săptămânii Olteniei. Inclusiv armata germană a folosit stadionul și a expus parade dedicate lui Adolf Hitler.
Totuși, în memoria microbiștilor „Tineretului" rămâne stadionul care a adus primul titlu național al unei echipe din Craiova. FC Craiova, pregătită de Puiu Pleșa, cu Angelo Niculescu în teren, reușea să triumfe în sezonul 1942-1943. Totuși, acest sezon e șters din cartea de istorie a fotbalului pentru că s-a disputat pe timp de război.
{{text}}