România, primitor universal
Câteodată aş vrea să cădem în nişte calificări cu Kiribati. Ştiu că nu se poate, dar continui să visez. Ar fi minunat. Am descoperi un fabulos, mitic pământ al fotbalului. Între dansurile tradiţionale şi prima ceremonie de întâmpinare a soarelui de pe glob, am privi uluiţi un fotbal de înaltă ţinută şi mare respiraţie. Ce jucători, ce goluri, ce fente ! Ce ne-am mai duce după fentă!...
Am descoperit Amerika
Aşa a fost, de fapt e, cu Kosovo. Se scrie tot cu K. Ne-am văzut cu ei într-o grupă. N-a fost simplu. CFR a dovedit-o pe Ballkani.
După care ne-au căzut în drumul spre Euro. Noi ne-am calificat, ei au terminat penultimii, deasupra Andorrei, cu care au remizat acasă. Imaginaţi-vă ce s-ar fi întâmplat pe aici dacă păţea alde Edi pocinogul ăsta! Dar, cumva, n-a contat.
Mitul Kosovo a rezistat. Nezdruncinat. Fotbalul românesc, neînvins în preliminarii, cu bani cât să cumpere patru ligi din Balcani, a început să ia cu două mâini de acolo. Ne-am umplut de fotbalişti dintr-o ţară pe care România nu o recunoaşte. Dar ăsta nu e decât un paradox benign.
Cine şi de ce?
Ce facem, de fapt? Ce e cu importul ăsta fără limite dintr-un campionat care nu reprezintă mai nimic ? De ce credem dintr-odată că aproape orice domn de acolo în şort, tricou şi ghete de fotbal e mai bun ca oricare de aici? Cât e vina fotbaliştilor români şi cât a unei caracatiţe de mutat jucătorii ca pe o marfă dintr-un loc în altul, indiferent de valoare, adaptare, relevanţă?
Ai noştri, ca lichenii
E o hipnoză? Că unii dintre cei cu care ne-am confruntat sunt legitimaţi la Burnley, Napoli, Beşiktaş sau Mallorca e garanţia succesului universal al oricui de acolo? Păi, nu ăştia vin aici!
Krasniqi, sosit cu surle şi trâmbiţe, a ajuns rezervă la CFR şi trecerea lui la Rapid pe 1 million de euro (!) evadează din logică. Rrahmani a început tare în Giuleşti, apoi a lăsat-o mai moale după care a făcut bine şi s-a accidentat. Abia aştept revenirea, ca să ne lămurim.
Tot acolo a apărut şi Hasani, care are goluri multe în campionatul Albaniei. Minunat, dar goluri multe are şi Florescu de la Botoşani. Sau Pop de la Galaţi. Şi nu-i ia nimeni. Dintr-o ţară calificată cu moţ la Euro. Las’ că luăm noi. Din ţări de pe la coadă.
Românie, plai de dor / Aş veni şi-ntr-un picior
Ultimul, dar, bănuiesc, nu cel din urmă, ar fi domnul Lumbardh Dellova, dorit, se zice, de U Craiova. De la Ballkani, normal, vechi cunoştinţe. Internaţional. N-a prins meciurile cu noi, dar n-a fost rău atunci când a jucat.
Cum o fi aici, în acest campionat stuchit de toţi, dar în care destui făcători de mărgici balcanice vin pe cai albi şi sfârşesc pe mârţoage? Nu ştim. Dar vom afla. Şi sigur, Kosovo e doar ultima mină de supt aur descoperită de exploratorii fotbalului românesc.
Mă gândesc cu drag la toţi purtătorii de legitimaţii din Croaţia, Serbia, Macedonia de Nord (bine ai venit la Dinamo, Velkovski!), Bosnia, Muntenegru. Ei au două Revelioane. Cel de iarnă şi cel de vară, la ambele se înghesuie cluburile noastre cu mânuţele pline.
Mai zic o dată. Ne îndreptăm către un fotbal cu delegare de competenţe. Şi nu poate fi doar vina proastei creşteri profesionale a alor noştri, deşi e certă. Dar la bani mulţi se adună, ca la miere, tot felul de vietăţi.
Şlagăriada
Schingiuite de infama lege a jucătorului sub 21 de ani, echipele noastre au priceput repede care-i poanta. În curând, doar „ăla micu’" va mai fi român. El şi rezerva lui. Aşa că, dat fiind şi desantul nemaivăzut de antrenori străini, emisiunile cu interviuri de după meciuri o să dureze dublu, ca să avem timp să traducem din tot felul de limbi englezeşti schingiuite. O să ne facem toţi translatori. Interpreţi. Într-un fotbal de muzică uşoară.
{{text}}