Dorinel Munteanu nici nu vrea să audă de cantonamente în Turcia sau Spania, așa că a decis ca Oțelul să facă la munte stagiul de pregătire înainte de reluarea campionatului.
În România, în Vatra Dornei, județul Suceava. Jucătorii n-au avut prea mult timp liber după ce-au ajuns în stațiunea montană și-au fost scoși la alergare pe străzile orașului. Sub privirile localnicilor, dar și ale turiștilor din zonă.
Lotul Oțelului Galați deplasat în cantonament este compus din 25 de jucători, însă în zilele următoare sunt așteptați și câțiva fotbaliști noi care să întărească garnitura roș-alb-albastră. Primul, un atacant sârb, care urmează să ajungă la Galați pentru a susține vizita medicală, după cum anunță site-ul oficial al grupării dunărene.
Stagiul de pregătire va ține până pe 13 ianuarie, iar Dorinel își dorește să aibă cel puțin un meci de verificare înainte de reluarea sezonului. Primul meci oficial pe 2024 fiind programat la FC Voluntari pe 22 ianuarie.
Ne cunoaștem foarte bine punctele forte și pe cele slabe și încercăm din răsputeri să întărim echipa pentru meciurile care urmează de la finalul acestei luni încolo. Îmi doresc din partea tuturor să tragă tare la munte, am mare încredere în ei, inclusiv în cei noi care ni se vor alătura
Dorinel Munteanu, antrenor Oțelul
Lotul Oțelului în stagiul de pregătire
- Portari: Cosmin Dur-Bozoancă, Relu Stoian, Gabriel Ursu
- Fundași: Mihai Adăscăliței, Jonathan Cisse, Ștefan Farcaș, Costin Ghiocel, Dragan Lovric, Iustin Neacșu, Andrei Rus, Joao Serrao, Miguel Silva, Francois Yabre, Milen Zhelev
- Mijlocași: Ștefan Bodișteanu, Denis Bordun, Juri Cisotti, Vasile Jardan, Frederic Maciel, Răzvan Tănasă, Samuel Teles, Diego Zivulic
- Atacanți: George Cîrjan, Kehinde Fatai, Alexandru Pop
{{text}}