Gigi Becali, finanțatorul celor de la FCSB, a transmis că atacantul italian Andrea Compagno (27 de ani) ar putea pleca în zilele viitoare. Suma de transfer ar fi 500.000 de euro.
Andrea Compagno, golgheterul FCSB-ului din stagiunea trecută, a intrat în dizgrația lui Gigi Becali. Finanțatorul așteaptă 500.000 de euro în schimbul atacantului.
Compagno ar fi pe lista lui Bari, club din Serie B. De el s-ar fi interesat și New York City FC, pentru o mutare în MLS.
Gigi Becali: „Pe Compagno îl dau!”
„Pe Compagno am cerut 500.000 de euro. Azi m-a sunat Giovanni. Impresarul lui mi-a zis că are o echipă, Giovanni că are și el. Mâine sau poimâine, probabil voi rezolva. Acum sunt la o mănăstire. Nu prea am semnal.
Pe Haruț ne bazăm. De câte ori a intrat, a intrat bine. El nu pleacă!
Miculescu e un jucător tânăr în care am încredere. Nu mai am 100%, dar 70% am. În Haruț înseamnă că mai am încredere. Pe Compagno îl dau!”, a spus Gigi Becali la „Fotbal Club” de la Digi Sport.
Compagno e la mare căutare
Andrea Compagno a bifat 22 de meciuri în acest sezon, 15 ca titular, în tricoul FCSB. Bilanțul: 4 goluri, toate în Liga 1. Dacă transferul se concretizează, la Bari ar fi coechipier cu un alt ex-FCSB-ist, Malcom Edjouma. El a mai fost în vederile a două cluburi din Serie B, Palermo și Spezia.
Andrea CompagnoDespre Șut n-am spus că iese din echipă. Pe Olaru n-ai cum să îl scoți și sunt 3 jucători din care vor juca 2. Sunt Lixandru, Șut și Alhassan. Vedem care dintre ei va juca. Unul va sta pe bancă
- Gigi Becali, finanțator FCSB
Bursa transferurilor la FCSB:
- ANTRENOR: Elias Charalambous (confirmat)
- VENIRI: Baba Alhassan (Hermannstadt), Luis Phelipe (Poli Iași)
- PLECĂRI: -
Compagno, surprins în vacanță în tricoul altei echipe! Fostul coleg i-a scris pe Instagram: „Te rog, rămâi la Steaua!”
FCSB se reunește pe 8 ianuarie, iar până la reluarea pregătirii, Compagno s-a relaxat în Madagascar.
În una dintre imaginile publicate, Compagno poartă tricoul lui Real Madrid din sezonul 2015/2016, cel pentru meciurile din deplasare.
În secțiunea de comentarii și-a făcut apariția Lorenzo Paramatti, fostul lui coleg de la FCU Craiova, legitimat în prezent la Maccabi Petah Tikva. El a scris: „Te rog rămâi la Steaua... ești idolul meu, sunt mândru de tine. Haide Compagno”.
Andrea Compagno: „La FCSB am atins maximum!”
Andrea Compagno (27 de ani) spunea la început de noiembrie 2023 că după FCSB nu va mai juca la alt club din fotbalul românesc.
„Nu voi mai juca la altă echipă în România după ce plec de la FCSB. Dacă am ajuns să joc la FCSB, echipa cea mai mare, cu cei mai mulți și fanatici suporteri, înseamnă că am atins maximum în fotbalul românesc”, a declarat Andrea Compagno, potrivit Fanatik.
{{text}}