Liga 1

Dinamo a primit întăriri » Jucătorul a ajuns în cantonamentul din Turcia și a fost prezentat oficial

+20 Foto
Dinamo primește întăriri FOTO: Cristi Preda (GSP)

Articol de Eduard Apostol  —  sâmbătă, 06 ianuarie 2024

Darko Velkovski, primul transfer făcut de Dinamo în această iarnă, s-a alăturat astăzi lotului lui Zeljko Kopic.

  • GSP are 4 reporteri în Antalya: Eduard Apostol, Remus Dinu, Cristian Preda și Ionuț Iordache sunt prezenți pe toată durata cantonamentelor echipelor din Superliga.

UPDATE ORA 17:00 » Darko Velkovski a fost prezentat oficial de Dinamo. Atacantul a pozat cu tricoul „câinilor”. 

Darko Velkovski

UPDATE ORA 16:00 » Velkovski a ajuns în cantonamentul lui Dinamo din Turcia și va intra în programul echipei.

Știrea inițială:

Stoperul nord-macedonean trebuia să ajungă vineri în cantonamentul din Antalya al lui Dinamo, dar avionul pe care trebuia să îl ia din Skopje nu a mai decolat, din cauza ceții. Azi nu au mai fost probleme, Velkovski a putut pleca spre Turcia, unde se va alătura noilor coechipieri.

Fundașul central va face duminică primul antrenament ca jucător al lui Dinamo. El a semnat din postura de jucător liber de contract, după despărțirea de saudiții de la Al-Ettifaq.

Mirko Ivanovski i-a schițat portretul lui Darko Velkovski, pentru GSP: „Are tehnică bună. Nu e egoist, arogant, este un om liniștit, cu familie”

Fostul atacant al "câinilor", Mirko Ivanovski, 34 de ani, în prezent la CS Tunari (Liga 2), a jucat alături de proaspătul dinamovist la echipa națională a Macedoniei de Nord. Îl știe bine pe Velkovski.

Darko Velkovski, în duel cu Ciro Immobile

„Are tehnică bună, citește jocul foarte bine, are experiență, e foarte bun. Da, are o problemă că n-a jucat foarte mult în ultimele 6-7 luni. Oricum, e un jucător de un alt nivel, important este cum va intra pe teren, cum se va adapta. Cred că va ajuta, are calitate bună. 

De-acum, părerea mea e că Dinamo are nevoie în atac, acum s-a asigurat în apărare. Are nevoie și în benzi, sper ca Dinamo să facă transferuri bune, vreo 3-4, apoi cu jucătorii noi și cu cei rămași ar fi șanse mari să se salveze de la retrogradare", a comentat Ivanovski pentru GSP.ro.

Darko este un om foarte bun, liniștit, nu vorbește prea mult. Nu e egoist, nu e arogant, este băiat deștept, cu familie
-Mirko Ivanovski, atacant CS Tunari

VIDEO. Imagini EXCLUSIVE din Turcia » „Recovery in Mediterana”. Recuperare specială pentru jucătorii lui Dinamo

>

Citește și alte știri despre Dinamo:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.