Mihai Stoica (58 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, spune că la echipa roș-albastră nu vor ajunge alți jucători noi în această iarnă decât dacă va apărea o soluție de neratat pentru poziția de atacant central.
FCSB a rezolvat două transferuri în această lună, i-a adus pe mijlocașul Baba Alhassan și pe extrema Luis Phelipe pentru o sumă totală de 800.000 de euro, iar probabilitatea ca în curtea liderului să ajungă și alți jucători este infirmă.
Precum a făcut-o și patronul Gigi Becali, Mihai Stoica spune că mercato este închis, exceptând situația în care pe piață va apărea o soluție de neratat pentru poziția de atacant central, mai ales că sunt șanse bune ca italianul Andrea Compagno să fie vândut.
Mihai Stoica: „Nu are sens să aducem jucători împrumut sau tineri de perspectivă”
„Se închide sigur! Dacă pleacă Andrea și am găsi un atacant care să ajute mâine, poate da. Dar așa, să luăm împrumut sau tineri de perspectivă... nu are sens acum.
Felul în care s-a exprimat echipa în ultimele două jocuri, în care nu am putut să-l folosim pe Andrea, ne dă speranțe. Cu Sibiul și Iașiul au fost două jocuri foarte bune”, a afirmat MM Stoica la OrangeSport.
Mihai Stoica: „Ne mai uităm de un atacant”
Referitor la posibila vânzare a lui Andrea Compagno, pentru care Gigi Becali cere 500.000 de euro, Mihai Stoica s spus:
„E adevărat că pierzi un target-man (n.r. - pe Compagno), jucător care poate câștiga duelurile aeriene, dar câștigi mobilitate și la foarte multe alte capitole. Bineînțeles, dacă joci bine.
Ne mai uităm de atacant, sigur. Am văzut câțiva jucători, doar unul s-ar fi potrivit, însă era puțin cam complicată mutarea lui atunci și între timp a plecat la altă echipă. Elias îl știa bine, dar a plecat, nu are rost să mai vorbim”.
În acest sezon, Compagno a înscris doar 4 goluri în 22 de apariții. Italianul nu a mai punctat din septembrie, de când reușea o „dublă” în 2-2 cu Hermannstadt.
{{text}}