După ce Napoli a făcut ofertă pe Radu Drăgușin, Tottenham a decis să forțeze transferul internaționalului român de la Genoa.
Tottenham are nevoie disperată de un fundaș central cât mai repede și a decis să urgenteze discuțiile cu Genoa pentru Drăgușin. Spurs vrea să rezolve transferul în maxim 72 de ore, potrivit jurnalistului Rudi Galetti.
Totteham forțează transferul lui Drăgușin
„Tottenham face pașii finali pentru semnarea lui Drăgușin. Discuțiile cu Genoa sunt avansate. Tottenham vrea să rezolve transferul în următoarele 38-72 de ore. Postecoglou îl apreciază mult pe Radu și îl vrea pentru a-și îmubătăți defensiva”, a scris Galetti pe Twitter.
Tottenham are concurență serioasă pentru transferul lui Drăgușin, Napoli a făcut o ofertă consistentă, 20 de milioane de euro plus Ostigard la schimb. Englezii încă nu au ajuns la un acord cu Genoa privind suma de transfer, „Grifonul” dorind 30 de milioane de euro.
Cum comentează președintele lui Genoa
Pentru prima oară de când a început „telenovela Drăgușin”, a ieșit cu o declarație și președintele Grifonului. „Drăgușin e un jucător și un băiat extraordinar, care grație acestui mare club a știut și a putut să se exprime. Și pentru că este un tip cu valori morale solide. Clubul va face alegeri, dar nu va fi obligată de nimeni să vândă.
Nu avem nevoie de bani și să-l cedăm pe Drăgușin pentru oricare motiv ciudat. Avem mereu datoria de a ne comporta într-un mod sănătos, mai ales în numele tifosilor acestei echipe", a anunțat Alberto Zangrillo.
Nu prea îl afectează. Mi-a zis să nu îl încarc, să îi spun când e ceva concret. Mi s-a părut dubios de liniștit. Trebuie să avem răbdare. Se vor definitiva lucrurile cel târziu săptămâna viitoare, dacă va pleca sau va rămâne.
- Florin Manea, impresarul lui Drăgușin, la Digi Sport
{{text}}