Fotbal   •   Liga 1   •   U CLUJ - KOCAELISPOR

U Cluj - Kocaelispor 1-0. Victorie pentru elevii lui Sabău în primul amical din Turcia! Cum s-au mișcat nou veniții

+13 Foto
FOTO: Cristi Preda

Articol de Eduard Apostol, Cristi Preda (foto)   —  duminică, 07 ianuarie 2024

U Cluj a câștigat primul amical din 2024, 1-0 cu Kocaelispor (locul 2 din divizia secundă din Turcia). Peste două zile, clujenii vor juca cu FK Partizani (locul 2 în prima ligă din Albania), iar pe 12 ianuarie cu Sabail (locul 5 în prima ligă din Azerbaijan).

  • GSP are 4 reporteri în Antalya: Eduard Apostol, Remus Dinu, Cristian Preda și Ionuț Iordache sunt prezenți pe toată durata cantonamentelor echipelor din Superliga

U Cluj s-a impus cu greu în primul meci al anului. Prima repriză, în care U Cluj, a început cu improvizații, extreme pe post de fundași laterali, a fost una echilibrată. Turcii nu au putut pune probleme clujenilor, în timp ce ardelenii au avut multe ezitări în atac, spre nemulțumirea lui Sabău. 

În partea secundă, antrenorul a schimbat echipa aproape complet. Și noii jucători au dat un randament mai bun. În minutul 68, clujenii au dat lovitura și au marcat singurul gol al meciului. Daniel Popa a avut o acțiune pe cont propriu pe partea stângă, a pătruns în interior și a șutat plasat, de la marginea careului.


Cum s-au mișcat noile transferuri

Fundașul brazilian Kelven Tahlisson și extrema Roger au jucat în primele 45 de minute

Roger a fost unul dintre cei mai activi jucători ai lui U în prima repriză. Transformat din extremă în fundaș stânga, din cauza accidentării pe termen lung a lui Vătăjelu, brazilianul a avut mult de muncă la prima sa apariție în tricoul ardelenilor. Majoritatea fazelor de atac s-au desfășurat pe partea lui. Totodată, sud-americanul a încercat să impulsioneze atacul, care a scârțâit din toate încheieturile în prima repriză. Foarte activ, cu atitudine, Roger va începe cu siguranță titular în echipa lui Sabău, încă de la meciul cu Hermannstadt. 

Thalisson a fost partenerul din centrul defensivei al lui Lucas Masoero. Brazilianul a fost aparat și de argentinian la câteva faze. Thalisson nu s-a complicat, a jucat simplu. Nu și-a asumat riscuri. Totuși, pentru început, e clar că duo-ul defensiv al lui U este format din Masoero și Mitrea.


FINAL » U Cluj - Kocaelispor 1-0

  • A marcat: D. Popa 68
  • Final de meci
  • min. 76: Mitrea a fost lovit grav de un jucător. După ce a primit aproximativ două minute de îngrijiri medicale, adversarul a venit să-și prezinte scuzele
  • min. 68: GOOL U Cluj! Daniel Popa a avut o acțiune pe cont propriu pe partea stângă, a pătruns în interior și a șutat plasat, de la marginea careului
  • min. 50: U Cluj e mai activa in atac, Popa a avut o oportunitate in startul reprizei secunde
  • Cum joacă U Cluj în r2: Gorcea - Peteleu. Pitian. Mitrea. Techereș - Simion. Doukoure - Popadiuc, Baciu. I. Stoica - D Popa
  • A început repriza a doua
  • Pauză
  • U Cluj nu pune probleme în atac, pentru că nu are cine să construiască, în lipsa lui Nistor, iar baloanele ajung greu în zona din care se poate crea pericol
  • min. 27: Ioan Ovidiu Sabău către elevii săi: „Țineți mai mult de minge. Hai să pregătim mai atent acțiunea"
  • Antrenorul clujenilor improvizează în acest meci: are două extreme ca fundași de bandă, Chipciu și Roger, pentru că Oancea și Vătăjelu sunt accidentați
  • Ioan Ovidiu Sabău e foarte nervos pe bancă și le cere jucătorilor să pună presiune pe construcția adversarilor. În plus, e nemulțumit de faptul că elevii săi sunt precipitat în fața careului advers
  • min. 13: Iliev are o intervenție excelentă la o lovitură de cap din careu
  • Vântul le pune mari probleme jucătorilor. Mingea șutată de un jucător de la Kocaelispor, care părea că iese în afara terenului, a fost ținută în joc de vânt
  • min. 1: Turcii au avut prima ocazie: un șut puțin pe lângă poartă
  • A început meciul
  • Înainte de meci, Ioan Ovidiu Sabău le-a transmis un mesaj elevilor săi: „Bate vântul de rupe. Aveți grijă, mai ales la fazele fixe”

Echipa de start U Cluj: Iliev - Chipciu, Masoero, Thalisson, Roger - Fosatti, Bic - Cîmpanu, Silaghi, Popadiuc

Rezerve: Gorcea, Chirilă, Peteleu, Pițian, Mitrea, Techereș, Doukoure, Simion, Stoica, Baciu, Popa

Echipa lui Ioan Ovidiu Sabău are speranțe la play-off. E pe locul 8, la un punct de locurile 5 și 6.  Primul meci oficial din 2024 va avea loc pe 20 ianuarie, când FC Universitatea Cluj primește vizita celor de la Hermannstadt. 

Lotul lui U Cluj deplasat în Turcia

  • portari: Plamen Iliev, Andrei Gorcea, Iustin Chirilă
  • fundași: Andrei Peteleu, Bogdan Mitrea, Andrei Pițian, Lucas Masoero, Thalisson Kelven, Bogdan Vătăjelu, Alin Techereș
  • mijlocași: Ovidiu Bic, Gabriel Simion, Kevin Doukoure, Robert Silaghi, Roger Junio, Alexandru Chipciu, Dan Nistor, Doru Popadiuc, Valentin Gheorghe, Marco Fossati
  • atacanți: Daniel Popa, Alexandru Cîmpanu, Ianis Stoica, Filip Ilie, Emanuel Baciu

Emoții mari pentru U Cluj: Doi jucători cruciali s-au accidentat în cantonament 

Neluțu Sabău are probleme încă din startul pregătirilor. Dan Nistor (35 de ani) și Bogdan Vătăjelu (30 de ani) s-au accidentat. Mijlocașul va sta departe de teren 5 zile, pentru a nu risca să se accidenteze mai rău și să rateze primele meciuri din Liga 1 la reluarea competiției. 

Iar Vătăjelu a părăsit sâmbătă cantonamentul, din cauza unei accidentări la inghinali. Fundașul stânga simțea dureri încă de la sosirea în Turcia. Vătăjelu va rata și primele meciuri de la reluarea Superligii, pe lângă amicalele Universității din Antalya.

VIDEO Roger, mesaj în română pentru fanii lui U Cluj: „Mă bucur că mă aflu aici! Voi da totul pentru a vă face fericiți”

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.