Fotbal   •   Liga 1   •   U CLUJ

Ioan Ovidiu Sabău, după victoria din amical: „În primul rând, mie mi-am reproșat” + Ce transfer mai vrea la U Cluj

FOTO: Cristi Preda

Articol de Eduard Apostol   —  duminică, 07 ianuarie 2024

U Cluj a învins în primul amical din 2024, 1-0, pe Kocaelispor, iar Ioan Ovidiu Sabău a transmis un mesaj de forță fanilor „șepcilor roșii”

  • GSP are 4 reporteri în Antalya: Eduard Apostol, Remus Dinu, Cristian Preda și Ionuț Iordache sunt prezenți pe toată durata cantonamentelor echipelor din Superliga

U Cluj a debutat cu o victorie în 2024, 1-0 cu Kocaelispor (locul 2 în eșalonul secund din Turcia), după golul lui Daniel Popa. Ardelenii au controlat repriza secundă, după o primă parte în care jocul a fost șters.

Ioan Ovidiu Sabău a început prin a sta cu gura pe propriii jucători, iar apoi i-a lăudat pentru prestația lor. La final, tehnicianul de 55 de ani a evidențiat calitățile elevilor săi și, mai important, a transmis un mesaj suflării ”șepcilor roșii”. Mai ales că luase în calcul să plece de la U, după 0-4 cu CFR Cluj în ultima etapă din 2023.


Ioan Ovidiu Sabău este critic: „În primul rând, mie mi-am reproșat, eu n-am găsit cele mai bune soluții”

„Dacă sunt aici, înseamnă că voi continua. Mă simt foarte bine. În continuare vreau să ajut. Am fost supărat, în primul rând pe mine. Nu am văzut acea echipă pe care o știam și mi-am reproșat mie acest lucru.

Mie mi-am reproșat faptul că echipa nu era într-o formă foarte bună. Eu cred în acest lot, n-au uitat fotbalul. Echipa a ajuns la un moment dat pe locul 5, așa că se poate.

Trebuie să fiu atent cum îi pregătesc, cum îi motivez. Este o echipă care are calitate, care are potențial”, a transmis Neluțu Sabău astăzi, după meci.


Este foarte important fiindcă a fost un test util. E o perioadă scurtă, trebuie să fim atenți cum o gestionăm. Și trebuie să găsim cele mai bune soluții. Nici să nu fie prea încărcați jucătorii, nici să nu fie deloc pregătiți.



- Ioan Ovidiu Sabău, antrenor U Cluj

De ce mai caută U Cluj un atacant central

În continuare, chiar dacă Daniel Popa a înscris golul victoriei în primul amical din 2024, Sabău a transmis că U Cluj caută să mai aducă un vârf. De aceea a spus: ”95 la sută acesta este lotul pentru partea a doua a sezonului”.

Apoi, antrenorul a explicat care sunt motivele pentru care mai dorește un vârf central. Momentan, sunt Daniel Popa și Filip Ilie, 21 de ani, ultimul având experiență minimă la nivelul primei ligi.

„Avem un singur atacant, practic, de aceea mai căutăm unul. Da, Popică a marcat, este important pentru noi, a marcat multe goluri, dar nu avem voie să riscăm deloc.

Ceilalți sunt copii. Da, îl avem și pe Ilie, el trebuie să crească, este foarte tânăr”, a punctat Neluțu Sabău.

5goluri și 3 assist-uri a adunat Daniel Popa în această stagiune în 24 de meciuri

Citește și alte știri:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.