Fotbal   •   Liga 1   •   FARUL

Gică Hagi dă lovitura: Farul și-a adus „decar” » Fotbalistul a refuzat oferte din Olanda și Grecia

Articol de Marius Mărgărit   —  luni, 08 ianuarie 2024

Ronaldo Deaconu (26 de ani) a revenit în fotbalul românesc: a semnat cu Farul până în vara lui 2026. E primul transfer pe care Gică Hagi îl face în această iarnă.

După doi ani, Deaconu s-a întors în fotbalul românesc. A plecat de la Gaz Metan, în martie 2022, la chinezii de la Shaanxi Chang'an Athletic, după care, în vara trecută, a ajuns la polonezii de la Korona Kielce.  Iar acum a semnat cu Farul. 

Cu polonezii mai avea contract până în vara acestui an, dar cele două părți au ajuns la un acord amiabil de reziliere a înțelegerii. Astfel, mijlocașul ofensiv a semnat cu Farul, din postura de jucător liber de contract. 

Farul l-a transferat pe Ronaldo Deaconu 


Începând de astăzi, Ronaldo Deaconu este noul jucător al echipei noastre, după ce a semnat un contract valabil până în vara anului 2026. 



Născut la 13 mai 1997, Ronaldo Deaconu și-a făcut junioratul la Academia Gheorghe Hagi, iar apoi a evoluat în carieră pentru formațiile Feyenoord Rotterdam (tineret), Twente Enschede (tineret), ASA Tg. Mureș, Concordia Chiajna, HNK Gorica (Croația), Sepsi Sf. Gheorghe, Gaz Metan Mediaș, Shaanxi Chang'an Athletic (China) și Korona Kielce (Polonia). În cele 153 de partide disputate până acum în Liga 1 și Cupa României a marcat 19 goluri și a oferit 33 de pase decisive. Este fost internațional de juniori, tineret și olimpic al României.



Bine ai venit, Ronaldo, și mult succes în tricoul alb-albastru!



- comunicat Farul

Cei de la Korona Kielce au și publicat azi pe site-ul lor un mesaj la despărțirea de Deaconu, mulțumindu-i pentru perioada petrecută acolo: „Rony, îți mulțumim că ai jucat pentru clubul nostru. Îți dorim mult succes în continuare”. La polonezi, el jucase 46 de partide, adunând 7 goluri și 8 pase decisive.

Dinamo a făcut ultima ofertă prea târziu

Jucătorul a avut cele mai intense tratative pentru revenirea în Liga 1 cu Dinamo. Care, după mai multe runde de negocieri, îi oferise niște condiții foarte bune. 


Ultima ofertă a „câinilor", care ar fi fost agreată de ambele părți, a venit însă prea târziu. Ronaldo Deaconu se decisese să semneze cu Farul, club de care este legat începutul carierei sale, în 2011, când a jucat la Academia Hagi.

Ronaldo Deaconu

Era dorit la Almere și la Aris Salonic

Ronaldo Deaconu mai avea oferte de la olandezii de la Almere City (locul 14 în prima ligă olandeză) și de la Aris Salonic (locul 5 în prmul eșalon din Grecia).

Stângaci de marcă, posesor al unor execuții de excepție, inclusiv de la distanță, Deaconu a preferat însă să revină în țară, la campioana en titre, o echipă cu un accentuat profil ofensiv. Și să lupte în partea superioară a clasamentului, pentru un loc de cupe europene, spre a fi cât mai în vizorul selecționerului Edward Iordănescu. Pentru că, așa cum a și spus-o, își dorește să convingă și să prindă lotul României pentru turneul final european din vară.

VIDEO Ronaldo Deaconu vrea la echipa națională: „Sper să conving prin evoluțiile mele”

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.