Fundașul central Denil Maldonado (25 de ani) a semnat, luni, contractul cu Universitatea Craiova. Fotbalistul din Honduras urmează să fie prezentat de olteni în scurt timp.
CSU Craiova a rezolvat al doilea transfer al iernii. După fundașul dreapta Pyry Soiri, oltenii au bătut palma cu Denil Maldonado, care va veni sub formă de împrumut până la vară.
Denil Maldonado a semnat cu Universitatea Craiova
Sursele Gazetei Sporturilor anunță că fundașul a semnat azi înțelegerea cu echipa lui Ivaylo Petev, iar acesta se va alătura lotului în cel mai scurt timp.
Maldonado aparține de formația honduriană CD Motagua și vine la Craiova sub formă de împrumut pentru un sezon, pentru aproximativ 200.000 de euro, cu opțiune ulterioară de transfer definitiv. Dacă-l vor păstra, oltenii vor trebui să achite la vară în jur de 500.000 de euro.
Denil Maldonado a petrecut anul 2023 în SUA, la LAFC, echipă în tricoul căreia a jucat 25 de meciuri, a înscris un gol și a primit 7 cartonașe galbene.
Sâmbătă, el și-a luat adio de la formația din Los Angels: „Un an uimitor la această echipă, sunt recunoscător pentru fiecare moment petrecut aici. Mulțumesc”.
- Maldonado este internațional hondurian, debutând pentru reprezentativa din America Centrală în septembrie 2019. El și-a reprezentat țara în 29 de rânduri, reușind să înscrie o dată, la 4-0 versus Cuba în octombrie 2023.
- El și-a început cariera în Honduras, la FC Motagua, ulterior tranferându-se în Mexic, la Pachuca. Apoi a evoluat în Chile la CD Everton, iar anul trecut s-a dus în SUA la Los Angeles FC.
- Universitatea are alte 4 variante pentru pozițiile de fundaș central, pe Raul Silva, Juraj Badelj, Karlo Tomasec și Gjoko Zajkov, însă doar primul dintre aceștia a jucat un număr rezonabil de meciuri în acest sezon.
{{text}}