Victor Dican, 23 de ani, este monitorizat și dorit de mai multe echipe din Liga 1 care au aspirații la top 6, Farul, U Cluj, Petrolul și Hermannstadt, plus o grupare din Ungaria și o alta din Polonia.
- GSP are 4 reporteri în Antalya: Eduard Apostol, Remus Dinu, Cristian Preda și Ionuț Iordache sunt prezenți pe toată durata cantonamentelor echipelor din Superliga
În ultimii ani, FC Botoșani și-a creat un renume de club care aduce sau crește jucători în nordul Moldovei, apoi îi vinde pe bani frumoși granzilor din Liga 1. Sau în străinătate. Chiar dacă este ultima în clasamentul campionatului, FC Botoșani nu și-a pierdut renumele de echipă ce produce calitate.
Căpitanul echipei, Victor Dican, 23 de ani, este din nou în centrul atenției, în mercato, fiind pe "radarul" unor formații din Liga 1, mult mai bine clasate decât FC Botoșani, dar și în străinătate.
Concret, sunt patru cluburi din zona de play-off a Ligii 1 care sunt interesate de mijlocașul central care poate evolua și ca stoper. În plus, un club din Ungaria și unul din Polonia monitorizează posibilitatea de a-l achiziționa pe Dican.
Echipele stau la pândă să vadă care va fi soarta Botoșaniului
Majoritatea cluburilor au fost interesate și în mercato de vară, în 2023, doar că Valeriu Iftime nu a fost convins să-și cedeze "perla". Conform informațiilor GSP.ro, din România, sunt patru formații interesate de fotbalist, Farul, U Cluj, Hermannstadt și Petrolul.
Botoșaniul l-a achiziționat pe Dican tocmai de la U Cluj, în ianuarie 2022, pentru 100.000 de euro, la care se adaugă diverse bonusuri. Toate formațiile au tatonat terenul pentru a afla în ce condiții ar putea să-l cumpere pe căpitanul Botoșaniului. "Toate ar vrea să ofere un procent cât mai mare, la revânzare, și o sumă modică", au transmis sursele GSP.
23de meciuri, 2 goluri și un assist a adunat Dican pentru Botoșani în actuala ediție
Valeriu Iftime încă mai crede în salvarea de la retrogradare, nu ar agrea despărțirea acum de Dican, decât pentru o sumă de nerefuzat. Ceea ce nu a fost cazul până acum, cu toate că echipele interesate insistă cu diverse propuneri.
"Deocamdată, niciuna dintre echipe nu a făcut o ofertă scrisă, așteptând să vadă ce se mai întâmplă la Botoșani", au mai transmis sursele GSP.
{{text}}