Denis Ciobotariu are, la 25 de ani, suficiente realizări cât numele să nu-i mai fie asociat tot timpul cu cel al părintelui său. Pe propriul drum, într-o carieră în care a respins tot timpul eticheta de „băiatul lui tata", Ciobi Jr. are parte de un context excelent: și-a păstrat locul la Sepsi și după venirea lui Storck, iar fizic și mental se simte la apogeu.
- GSP are 4 reporteri în Antalya: Eduard Apostol, Remus Dinu, Cristian Preda și Ionuț Iordache sunt prezenți pe toată durata cantonamentelor echipelor din Superliga
Ciobi, șapte trofee în CV la 25 de ani, demontează două mari mituri în dialogul de jumătate de ceas purtat cu Gazeta: Primul, că fiii de fotbaliști importanți sunt predestinați să stea o viață în umbra părinților. Al doilea, că jucătorul român e prizonierul ideilor fixe și nu-și poate depăși condiția.
Fundașul a povestit, într-un interviu acordat în exclusvitate trimișilor GSP în Antalya, cum a debutat procesul său de transformare fizică și cine au fost colegii care l-au influențat să exploreze și alte orizonturi în afara celor clasice. Fiindcă fundașul plăpând de acum câțiva ani e „tancul" de astăzi din defensiva lui Sepsi, atent la alimentație și non-stop cu ochii pe aplicațiile de healthcare din telefon.
Denis Ciobotariu povestește cum i s-a schimbat viața în ultimii ani, ce a învățat de la Chipciu sau Latovlevici și cum a fost să privească, din interior, concedierea tatălui de la Sepsi. Cât despre clubul-mamă, Dinamo, Ciobi lasă de înțeles că n-a uitat nici acum tărăboaiele pe care le-a avut cu suporterii-bully ai „câinilor" .
Denis Ciobotariu n-a pierdut timpul când CFR l-a exilat în tribune: „Atunci mi-am dezvoltat musculatura”
- Denis, cum ești? Cum a decurs prima parte a cantonamentului?
- A decurs foarte bine, ne pregătim din greu. Nu am pierdut prea mult în aceste două săptămâni, dar vrem să intrăm în forță și să acumulăm cât mai mult perioada asta.
- Cum au fost testele fizice comandate de Bernd Storck? Au fost atât de draconice pe cât se auzea?
- Nu. Au fost, pur și simplu, niște teste de verificare. Au fost niște teste de viteză și niște teste de anduranță, în care mai mult s-a văzut pe la ce nivel suntem. Nu a fost un test foarte, foarte greu, să zici că te-a pus în genunchi.
- Asta și pentru că tu ai un fizic impunător în ultimul timp, ai lucrat foarte mult pe partea fizică... Poate ție ți s-a părut mai simplu?
- Nu chiar, că, de regulă, jucătorilor mai grei, cu 85-90 kilograme, le e destul de greu să alerge, să aibă anduranța unui jucător de 50-70 de kilograme. Într-adevăr, am lucrat foarte mult, mi-am dorit să mă dezvolt mai mult pe partea aceasta fizică. Încă mai am de lucrat, dar sunt pe un drum bun.
- De când a pornit acest proces de transformare fizică?
- În mare parte, este vorba despre timp. În momentul în care ești în perioadă competițională, nu ai timp să pui masă musculară pe tine, pentru că meciul e foarte aproape, trebuie să dai randament și la antrenament, că altfel nu joci... Perioada de pregătire e destul de scurtă și ea, e bazată mai mult pe alergări, pe anduranță, cu totul altceva. Musculatura am dezvoltat-o când eram la CFR, când am fost scos de pe listă. Au fost două luni în care stăteam în vestiar și mă antrenam separat. Atunci am zis că e cazul să pun niște masă musculară, înainte să merg la Voluntari. Am luat-o ca pe un pas înainte, mi-a prins bine, am avut de câștigat.
- Simți că te-a ajutat apoi? Pentru că, după ce ai plecat de la CFR, ai jucat foarte mult. Ai jucat constant la Voluntari, ai jucat constant la Sepsi...
- Da... Eu jucasem și la CFR în ultima parte. Mă rog, nu știu ce s-a întâmplat acolo mai exact și am fost scos de pe listă. Cred că aș fi avut un parcurs bun și acolo, dar a fost altă situație. Cred că m-a ajutat, da. M-am simțit mult mai bine, mult mai puternic. Mai ales noi, fundașii, cred că avem nevoie de o masă musculară bună și de forță, în primul rând.
- Și ai continuat să faci în plus și după ce ai plecat de la CFR?
- Am continuat mai mult o menținere, fiindcă nu mai aveam cum să redezvolt și să cresc masă musculară. Oricum, cred că sunt la limită, poate mi-ar mai trebui două-trei kilograme și aș fi în regulă. Altfel, aș fi prea greu.
Ponturile lui Denis Ciobotariu pentru pasionații de sală : „Continuitate, alimentație și odihnă”
- Poți să le oferi niște secrete celor care vor să-și crească masa musculară, să le spui ce ai făcut tu mai exact? Ce tipuri de exerciții, cât făceai pe zi, ce ai mâncat...?
- Este destul de simplu. Cine își dorește și vrea să intre în domeniu... Eu le recomand să-și ia un antrenor personal, pentru că acela îți va da programul, tot ce ai nevoie, poate și alimentația în unele cazuri, dar te va și împinge de la spate. Ai nevoie să treci de pragul ăla de o zi, două, trei, ca să te duci zilnic. Ăsta e secretul mai mult, să ai continuitate și, pe lângă continuitate, să ai alimentația potrivită și odihnă. Toate sunt legate. Degeaba mănânci și te antrenezi dacă nu te odihnești, degeaba mănânci bine dacă nu te antreezi și tot așa.
- Practic, mușchiul se dezvoltă mai mult când te odihnești, după ce ai făcut exercițiile.
- Da, despre asta e vorba. Contează ce mănânci, iar somnul e fundația, de fapt.
- De unde-ți iei sursa de proteine, ce mănânci? Și câte grame de proteine îți iei pe zi?
- Chiar mi-am luat o aplicație de curând, dar nu știu să zic exact. Îmi calculez proteinele, carbohidrații și așa mai departe și mă încadrez zilnic în anumite calorii. Bine, nu sunt nici la extremă, nu stau zilnic să mă uit. Dar când simt că mai depășesc sau mă mai îngraș, intru pe aplicație și reiau alimentația corespunzătoare.
- Deci ești atent la ceea ce mănânci, dar nu obsesiv, să duci la limită cu totul.
- Da, mai ales că diferă când vrei să pui masă musculară, când vrei să te menții și când vrei să slăbești. Dacă vrei să slăbești, trebuie să fie un deficit. Sau să fie mai mult dacă vrei să te îngrași. Automat, trebuie să ai un anumit număr de calorii atunci când vrei să te menții și să menții masa musculară, bineînțeles.
Chipciu și Latovlevici, mentori pentru Denis Ciobotariu
- Cât de mult simți că ai progresat pe partea de nutriție comparativ cu 2017, 2018, perioada Chindia, de exemplu?
- Mult! Pentru că întâlnești diferiți oameni și înveți de la ei. Am avut șansa să lucrez cu jucători care au jucat în străinătate, care au jucat la echipe mari. Am stat pe lângă ei, am învățat de ce carbohidrați, de ce proteină, cât, cum, de ce salată... Că nimănui nu-i place salata, dar trebuie s-o mănânci, asta e (râde).
- Poți să ne spui numele unui coleg care te-a impresionat pe partea aceasta? Cred că Deac...
- Cipri, da. Chipciu, Latovlevici. Cu ei doi stăteam cel mai mult, de ei m-am apropiat, de la ei am învățat cel mai mult. Dar toți erau în sală, Hoban, Deac... Mergeam la antrenament și era sala plină.
Denis Ciobotariu, confesiuni despre relația cu tatăl-antrenor și plecarea acestuia de la Sepsi: „Orice poate fi interpretat”
- Apoi, la Voluntari, a fost prima oară când ai lucrat cu tatăl tău. Cum este pentru un fotbalist să lucreze cu tatăl său, existând atâtea discuții complementare, că sunt nepotisme... E greu sau e ușor, cum o vezi tu?
- Este mai greu. E mai greu și vizai de colegi, în primul rând, și de suporterii proprii, de toată lumea. Dar întâi de toate față de colegi, pentru că orice poate fi interpretat. Dar am avut norocul că am venit de la CFR Cluj, o echipă foarte mare, care câștigase patru campionate înainte. Jucasem, cât de cât, măcar 10-15 meciuri pe an. Nu era ca și cum am debutat la Voluntari, mai jucasem și în Liga 1, jucasem și la Dinamo, nu era ceva nou. Și cred că am avut performanțe bune cu tatăl meu la Voluntari, am terminat pe locul 4, am prins play-off-ul, am pierdut finala Cupei.
- Ne uitam pe CV, tu ai mai multe trofee decât tatăl tău. Ai trei titluri cu CFR, apoi ai câștigat trei trofee cu Sepsi...
- Plus o Supercupă cu CFR. E vorba și de conjunctură. În momentul în care ești în lotul potrivit, automat câștigi trofee. Dar ce e clar e că nu ești întâmplător acolo.
- Dar aici, la Sepsi, cum a fost? De obicei, se întâmplă ca tatăl să se ducă undeva și să-și ia copilul, aici a fost invers. Cum ai privit despărțirea de tatăl tău? Mă gândesc că, din perspectiva băiatului lui, ți-a părut rău că a plecat. Dar tu ai rămas, cum a fost situația pentru tine?
- A fost strict profesională. Adică, poate că din postura de copil al lui a fost ușor neplăcut. Dar, din postura de jucător, cred că am și demonstrat-o pe teren, am marcat două goluri după ce a plecat.
- Poate era și presiunea aceasta ca tatăl tău să fie antrenor aici.
- Mă îndoiesc. În Europa, cel puțin, am avut rezultate senzaționale, nicio echipă din România n-a ajuns la nivelul nostru. Dar nu știu dacă nu cumva meciurile acestea din trei în trei zile n-au fost prea mult pentru noi. Căderea a venit după Europa, au intervenit și accidentări.
60 de meciuriși patru goluri are Denis Ciobotariu în tricoul covăsnenilor
Despre declinul lui Sepsi din toamnă: „Nu cred că am fost demoralizați sau dezamăgiți”
- Poate că declinul a venit și pentru că ați pierdut calificarea dramatic.
- Nu neapărat, nu cred. Pentru noi, oricum a fost o realizare. Și calificați, și necalificați, a fost ceva... Am scos ȚSKA, am scos Aktobe, nouă nu ne dăduse nimeni vreo șansă cu ȚSKA! Noi oricum aveam un moral bun, am scos niște echipe înainte, iar cu Bodø/Glimt... Ei au bătut-o pe Beșiștaș, ați văzut ce rezultate au avut în continuare. Automat, când te gândești: «Stai un pic, am jucat atât de bine cu Bodø/Glimt și nu pot să mă duc în Liga 1 să am performanță?» Te enervezi! Deci nu cred că a fost vorba de demoralizare sau dezamăgire.
- Ce crezi tu că i-a lipsit tatălui tău pentru a reuși la Sepsi măcar aceleași performanțe avute la Voluntari? Cu o echipă mult mai slabă, a reușit rezultate mai bune.
- Chiar nu știu ce să zic. Dar el aici a cucerit primul lui trofeu, a avut performanțe în Europa, a fost în regulă și pentru el. Dar apoi a fost o cădere și, bineînțeles, nu se poate avea răbdare la nesfârșit. Asta-i viața de antrenor, de jucător, nu te așteaptă nimeni. Când n-ai rezultate, e simplu, ăsta-i deznodământul.
- Apropo... Ce a simțit mama ta, după Supercupă, în momentul în care a văzut imaginea cu voi doi ridicând împreună trofeul?
- Cred că a fost foarte bucuroasă. Foarte împlinită, mândră, mai ales pentru tatăl meu, fiindcă era primul trofeu ca antrenor. Eu deja aveam câteva (râde).
„În Belgia, vorbeam numai franceză”
- Îl mai ții minte pe tatăl tău ca fotbalist?
- Nu. Sincer, nu mi-l aduc aminte. Mi-aduc aminte, atunci când s-a retras, că a făcut o tură de stadion. Asta mi-a rămas... Mi-l mai aduc aminte când era la Standard Liege. Eu, prima oară, vorbeam doar franceza! Ducându-mă acolo de mic copil și făcând grădinița acolo... OK, în casă se vorbea româna, dar eu cu frate-miu vorbeam numai franceză.
- Continui și azi să vorbești fluent franceza?
- Da. Doar că, după ce am venit în România, o perioadă de câțiva ani n-am mai vorbit cu nimeni în franceză și automat uiți. Dar am mai avut colegi francezi. La Dinamo, am stat în cameră cu Mamoutou N'Diaye. El nu prea vorbea engleză și conversam numai în franceză, pentru mine a fost perfect. Atunci mi-am mai dat drumul, chiar mi-am adus aminte bine limba.
- Cum este pentru un copil ai cărui părinți se plimbă dintr-un oraș în altul? Cât de greu ți-a fost ție, la acea vârstă, să faci grădinița în Belgia, apoi să revii în România... Este un plus pentru că ai o deschidere mai mare, vezi și o altă cultură? Sau este un minus, pentru că nu-ți faci prieteni și e mei greu să legi niște relații?
- Eu aș lua-o ca pe un plus. La nivel de organizare, raportat la modul în care efectuau lucrurile, Belgia mi s-a părut net superioară României. Indiscutabil! Dar cred că mi-a prins bine, am învățat și limba franceză... Și n-am simțit treaba aceasta cu prieteniile, probabil că eram și foarte mic. Poate la fratele meu s-a simțit diferit, dar la mine a fost foarte simplu. M-am întors în România când eram la grupa pregătitoare, ultima treaptă.
- Dacă spui că nu ai nicio amintire cu tatăl tău fotbalist, cum de te-ai apucat de acest sport?
- Nu știu, de mic mi-a plăcut. Îmi aduc aminte că mă jucam cu el în curte. Dar nu mi-l aduc aminte prea bine pe teren, probabil că eram bebeluș. Dar îmi amintesc momentele în care ne jucam împreună sau cu fratele meu. El, fiind mai mare, aveam probleme cu el (râde). Mă bucur că am luat decizia asta, iubesc fotbalul în continuare și m-am apucat strict pentru că mi-a plăcut fotbalul, nu pentru bani.
Din intimitatea familiei Ciobotariu. Denis dezvăluie: „N-am simțit presiune, tata chiar nu m-a împins spre fotbal”
- Dar l-ai văzut pe tatăl tău pe YouTube? Sau ai văzut meciuri înregistrate cu el?
- Am văzut câteva secvențe, într-adevăr. Dar înainte nu era ca acum, să ai highlights (n.r. - rezumate), acțiunile tale să-ți fie filmate... Dar am văzut meciuri, mai mult de la echipa națională. Cu Italia, Portugalia (n.r. - de la EURO 2000), cele care mai sunt pe YouTube. Normal că am fost curios.
- Poți face o comparație între tine și el?
- Suntem destul de diferiți. Cred că eu sunt mai rapid, el avea un joc de cap mult mai bun, era și mai înalt. Plus că fotbalul era altfel atunci, e greu să faci o comparație exactă. Acum, toată lumea are două linii, organizare, se pune foarte mult accent pe partea tactică.
- Dar ai simțit presiune din partea tatălui tău? Te-ai simțit împins de la spate, cumva? Probabil că mai sunt foști fotbaliști care-și împing copiii, îi forțează...
- Culmea, dar nu. Dimpotrivă, chiar nu m-a împins deloc. Chiar n-am simțit deloc. Pur și simplu am făcut-o din plăcere. Din contră, vedeam această presiune la alți copii cu care eram coleg. Erau certați după meciuri. Eu mereu îl întrebam: «Cum a fost, cum ți s-a părut?» Și-mi zicea sincer: «Bine» sau «Ai greșit acolo, acolo, acolo». La noi, așa a fost mereu relația. Când a fost vorba de fotbal, a fost o relație foarte sinceră. Nu mi-a zis niciodată: «Ai jucat bine», iar eu să fi fost slab.
Sfaturi părintești, încredere în sine și visuri
- Mai ții minte un sfat pe care ți l-a dat când erai mic și care ți-a rămas și acum în minte?
- Să am încredere în mine. Calitățile tale, primite de la Dumnezeu, nu ți le poate lua nimeni.
- E ușor de zis să ai încredere în tine. Tu cum ai reușit să ai încredere?
- Vă dau un exemplu. Muncești toată săptămâna pentru ziua de sâmbătă. Muncești, muncești, te duci la sală, alergi... În momentul în care vezi și rezultatul, automat câștigi mai multă încredere. Probabil și de-asta se zice că victoriile aduc victorii, ai alt moral, alt feeling (n.r. - sentiment) în momentul în care te duci la meci.
- Ai crescut la Dinamo, clubul la care și tatăl tău a jucat foarte mult timp... Ai vreun moment în care poate te gândești: «Oare cum ar fi să câștig titlul cu Dinamo, eu jucător, iar tata antrenor»?
- Sincer, nu. Nu mi-a mai trecut de mult prin cap. Poate când eram pe la Dinamo, dar acum nu.
- Dar cu tatăl tău bănuiesc că te mai vezi colaborând, oriunde altundeva.
- Da, se poate. Noi ne-am înțeles bine, a fost OK. Este puțin dificil pentru că, în momentul în care eu fac o greșeală, se vede. Și nu neapărat că o văd cei din tribune, dar o văd jucătorii. El trebuie să ia măsuri instant. Poate dacă alții greșesc și el nu ia măsuri, colegii închid ochii. Dar, la mine, e cu totul altceva. Și mă bucur că n-am fost pus în situația în care să fac vreo gafă, să dau pe lângă minge și să dea ăla gol!
Denis Ciobotariu, dezamăgit de exit-ul de la CFR Cluj: „Am jucat cu Șumudică, apoi doar în tribune, fără vreun motiv anume”
- Am simțit mai devreme o undă de regret în glasul tău, în momentul în care vorbeam despre plecarea de la CFR. A rămas asta o deziluzie mare pentru tine?
- Am avut perioada cu Șumudică în care am jucat, jucasem și în Europa. Cred că a fost o serie de șapte victorii la început de campionat. Apoi, am pierdut cu Steaua Roșie de două ori, s-a schimbat antrenorul și, de atunci, am mai fost o dată pe bancă, iar apoi numai în tribune, fără vreun motiv anume. Asta a fost singura chestie. În rest... Sunt bine, am mai câștigat alte trei trofee, am avut și noroc de la Dumnezeu să prind conjunctura aceasta cu Sepsi, în care să câștige două trofee la rând.
- Vorbeam despre faptul că ai mai multe trofee ca jucător decât tatăl tău, însă e ceva ce nu ai, o convocare la naționala mare a României. Ai avut discuții în sensul acesta cu selecționerul, cu cineva de la națională? Simți că ai un randament care să te îndreptățească să fii acolo?
- Nu am avut nicio discuție cu nimeni. Nu știu în ce măsură depinde de mine. Eu încerc să am un randament cât mai bun, să joc cât mai bine. Dacă va fi nevoie de mine, voi fi apelat, probabil.
Denis Ciobotariu n-a trecut peste ce a trăit la Dinamo: „Eu am prins numai play-out, înjurături și picioare în autocar”
- Evită Dinamo retrogradarea? Știu că ai avut un incident cu fanii la acel meci din Cupă, dar, lăsând asta la o parte, ce șanse le acorzi?
- Nu știu, chiar nu știu. Eu oricum nu am trecutul pe care-l are tatăl meu la Dinamo, asta e clar. Tatăl meu a avut performanțe, a fost altfel. Eu am prins numai play-out, înjurături și picioare în autocar. Credeți-mă că n-am amintiri... «Mamă, ce mi-a plăcut că dădea lumea cu picioarele în autocar». Că asta e realitatea, nu pot să vă mint. Nu pot să vă zic că am remușcări prea mari că am plecat.
- Tu ce obiective ai pentru viitor? Ce campionat ți-ar plăcea să bifezi?
- În primul rând, mi-aș dori să prind un transfer afară. Nu știu neapărat în ce ligă, dar îmi doresc să ajung într-un loc unde să fie profesionalism, să fie lucrurile făcute cum trebuie, să fie acea rutină de fotbalist profesionist la nivel înalt. Dar asta depinde și de mine, vom vedea care va fi situația.
750.000 de euroe cota de piață a lui CIobotariu, conform Transfermarkt
Îmi doresc foarte mult să prindem play-off-ul. Suntem pe un drum foarte bun, am avut aceste victorii care au venit senzațional înainte de pauza de iarnă. Au fost foarte importante, mai ales pentru moral. Sperăm să terminăm între primele șase, iar de acolo vom vedea care va fi situația.
- Denis Ciobotariu, fundaș Sepsi Sfântu Gheorghe
{{text}}