Croatul, socotit necorespunzător pentru FCSB, a marcat totuși 4 goluri în sezonul de toamnă!
Nu demult, când Ermal Krasniqi semna pentru Rapid, scriam aici că nu e rea mutarea, doar că e cam scumpă, la un million de euro. Dar iată că la scurt timp balanța s-a echilibrat, prin aducerea lui Damjan Djokovic, fără sumă de transfer.
A luat bani ca să plece
E clar că Djokovic fusese adus la FCSB fără să-l dorească toată lumea de acolo. Prioritățile roș-albastre din compartimentul median erau altele. În primul rând, punerea în valoare a mult mai vandabililor Olaru și Șut, mai nou folosirea lui Lixandru. Cum venise și Baba Alhassan, șansele ca Damjan să mai joace erau mici. De aceea patronul de la Palat i-a dat și bani, vreo 70 de mii de euro, numai să-l vadă plecat.
Cifre deloc rele
Cu toate discuțiile din jurul sezonului slab al croatului, cifrele spun altceva. 23 de meciuri (campionat, Cupă, Conference League), de 16 ori titular, 4 goluri marcate. Adică o reușită pe tabelă la patru-cinci partide. Nu e rău pentru un mijlocaș central. Mai mult decât mult mai ofensivul David Miculescu, două goluri în 20 de "pășiri " pe teren. Dar aceasta era imaginea care trebuia accentuată, anume că Djokovic nu e de FCSB!
Croatul știe să câștige
Aducându-l pe Djokovic gratis, Rapidul face mai multe lucruri deodată. Poate bune, poate rele, rămâne de văzut. Întâi, bate palma cu un jucător care știe cum se câștigă trofee, or lotul giuleștean tocmai aici suferea. La capitolul fotbaliștilor aureolați, cu titluri în palmares, cu meciuri de mare încleștare în Europa.
Djokovic a făcut toate acestea, campionatele câștigate cu CFR, apoi meciurile cu clujenii în Europa, contra lui Celtic și mai ales contra Sevillei, la un pas de o imensă calificare. Ceilalți fotbaliști din lotul lui Bergodi or fi ei buni, dar nimeni n-a prea ajuns la acest nivel, cu excepția lui Săpunaru, însă faptele mărețe ale căpitanului se petreceau cu mai bine de un deceniu în urmă.
Șase pe două locuri
Se pune întrebarea cum va arăta mijlocul Rapidului în zona defensivă și cât va juca Djokovic, socotind și că se apropie de 34 de ani. Ar fi Albu, Oaidă, Kait. Probabil că se va reface și Emmers nu peste multă vreme.
La o adică, și Iulian Cristea poate fi folosit acolo, la Gaz Metan debutase ca mijlocaș central. Se vorbea și de Tudor Băluță de la Farul, dar asta ar fi însemnat încă o sumă mare de transfer, pe când Damjan venea gratis. Va fi concurență, însă dl Șucu are o vârstă, a prins și niște ore de socialism științific pe vremuri și știe că progresul vine tocmai din contradicții și din concurență.
Balcania din Grant
Dl Șucu e convins că jucătorii transferați de la FCSB (Oaidă, Iulian Cristea, acum Djokovic) vor fi buni în Giulești. Posibil să fie așa, deși Cristea, om de echipă națională, a fost folosit doar pe final de sezon, și atunci la nevoie, fundaș dreapta.
Dacă privim lucrurile prin prisma provenienței jucătorilor, observăm că Rapidul nu devine doar colonie ex-fecesebistă, ci și selecționată balcanică. Rrahmani, Hasani, Burmaz, Krasniqi, Djokovic, pari să te fi teleportat în "Pisica alba, pisica neagră" a lui Kusturica și aștepți să înceapă dintr-o clipă într-alta muzica lui Bregovic. Damjan n-a fost luat nici pentru trecutul roș-albastru, nici pentru apartenența la spațiul balcanic, ci a fost adus pentru că Rapidul avea nevoie de un jucător ca el.
{{text}}