Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID

Djokovic, după debutul la Rapid: „Ei m-au convins să semnez, mă tot sunau!” + Mesaj cu subînțeles despre FCSB

+25 Foto
Damjan Djokovic // foto: Cristi Preda, GSP

Articol de Eduard Apostol   —  marţi, 09 ianuarie 2024

Damjan Djokovic, 33 de ani, a debutat azi în tricoul lui Rapid, la 1-2 cu Sabah, apoi și-a expus primele sale păreri. Ce le-a transmis giuleștenilor și ce sentimente are vizavi de Gigi Becali și echipa lui, FCSB.

  • GSP are 4 reporteri în Antalya: Eduard Apostol, Remus Dinu, Cristian Preda și Ionuț Iordache sunt prezenți pe toată durata cantonamentelor echipelor din Superliga

Damjan Djokovic a ales Rapid și a debutat marți în tricoul giuleștenilor, sub privirile patronului Dan Șucu, în amicalul cu Sabah, vicecampioana Azerbaidjanului, scor 1-2.

Croatul a declinat oferta vecinului său de la Zagreb, Zeljko Kopic, de a merge la Dinamo, a ales să se lupte pentru titlu, în detrimentul bătăliilor pentru salvarea de la retrogradare. La debutul în tricoul alb-vișiniu - a sesizat și el că sunt aceleași culori ca la CFR Cluj, perioada lui de glorie în România! - mijlocașul a fost în largul lui, a avut o prestație bună pe durata primei reprize, cât a fost folosit de Cristiano Bergodi.


VIDEO. Damjan Djokovic despre ce-a fost la FCSB: „Când nu stai pe teren unde vrei să stai, suferi”

La final, fotbalistul a fost în centrul unei conferințe de presă ad-hoc, după meci, în care a explicat de ce a ales Rapid, câștigându-le deja simpatia suporterilor prin vorbe simple, dar drept la țintă, de ce nu a luat în considerare oferta de la Dinamo și ce simte acum vizavi de FCSB și Gigi Becali, după încheierea angajamentului cu roș-albaștrii. 

Iată ce a transmis Djokovic în 10 idei:


1. „Când pierzi nu e bine, dar a fost antrenament bun. Mă simt foarte bine, un grup bun și e o plăcere să stai în cantonament cu acești băieți”.

2. „Am ales Rapid fiindcă eu cred că are un proiect interesant, pe termen foarte lung, foarte bun și cu ambiție. Patronul și conducerea au ca obiectiv performanță, asta m-a atras”.

+25 Foto
Cristiano Bergodi / Rapid - Sabah Baku

3. „Sincer, nimeni din conducere nu m-a convins. Vorbeam înainte cu prietenii mei care sunt rapidiști și mă sunau, mă sunau, să vin, m-au convins ei cel mai mult. Nu a mai fost nevoie de conducere”.

3jucători au venit direct de la FCSB la Rapid în ultima jumătate de an: Oaidă, Iulian Cristea și Djokovic

4. „Ca fotbalist, când nu stai pe teren unde vrei să stai, bineînțeles că suferi. Când te duci la anumite echipe, îți asumi, ce poate să fie. Sunt un băiat matur și acum mergem mai departe”.

Damjan Djokovic despre trecut cu ochii spre viitor: „Eu nu am relații cu Gigi Becali. Am fost tratat bine la FCSB”

5. „Mai întâi, să marchez goluri, apoi voi vedea eu dacă celebrez împotriva fostelor mele echipe”.

6. „Cum trece timpul, eu fiind mai bătrân în fotbal, trăiesc fiecare moment la intensitate. Nu sunt bătrân, mă fac unii în vestiar (râde)”.

7. „Am ales Rapid pentru că așa am vrut să fie”.

4goluri în 23 de meciuri a marcat pentru FCSB, având și un assist

8. „Mereu este concurență, iar antrenorul decide cine joacă. Eu dau tot ce pot la echipa la care joc”.

9. „Eu nu am relații cu Gigi Becali! E patron la echipa proprie și atât”.

10. „Eu dau tot ce pot la echipa la care sunt. (aștepți revanșa cu FCSB?) Eu am fost tratat bine. M-am antrenat, am jucat când am fost introdus pe teren, în rest n-am ce reproșa nimănui”.

13goluri și 15 assist-uri a adunat Djokovic pentru CFR Cluj în 152 de meciuri

5trofee are cu ardelenii, dintre care patru campionate

Citește și alte știri:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.