Liga 1

Dinamo a cedat doi jucători în Liga 2 » Merg să se salveze de la retrogradare

Ioan Borcea

Articol de Sergiu Alexandru  —  miercuri, 10 ianuarie 2024

Dinamo i-a împrumutat în Liga 2 pe mijlocașul ofensiv Ioan Valentin Borcea (21 de ani) și fundașul central Deniz Giafer (22 de ani). 

UPDATE 16:22 » Dinamo a anunțat transferurile

Dinamo a anunțat oficial că i-a certat pe Giafer și Borcea.

Giafer și Borcea la Tunari!

Fundașul central Deniz Giafer și mijlocașul ofensiv Valentin Ioan Borcea au fost transferați la divizionara secundă CS Tunari, până la finalul acestui sezon competițional, anunță Dinamo 1948 București prin intermediul platformelor oficiale de comunicare. 

Deniz Giafer a jucat 7 meciuri pentru echipa noastră în acest sezon, patru în SuperLigă și trei în Cupa României. Fost internațional U20 al României, format la Academia Dinamo, grupa 2001, Giafer a adunat în carieră 57 de partide în tricoul alb-roșu, marcând două goluri. Produs al Academiei Dinamo, la grupa 2002, 

Valentin Ioan Borcea a bifat 4 meciuri în acest sezon, trei în campionat și unul în Cupa României. Fost internaționl de juniori U17 și U19, Borcea a înscris 3 goluri în 39 de apariții pentru Dinamo. Deniz Giafer și Valentin Ioan Borcea vor începe, de astăzi, antrenamentele cu CS Tunari, locul 17 în Liga 2.

- comunicat Dinamo

Înainte de startul cantonamentului, Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, anunța că patru jucători nu vor pleca în Antalya. 

Pe lângă Filip Dujmovic (portar croato-bosniac, 24 de ani) și Iulian Roșu (mijlocaș central, 29 de ani,) pe lista mai erau și Borcea și Giafer. Dar spre deosebire de primii doi, cei doi puști ai „câinilor” erau pe lista de împrumut.

Dinamo a împrumutat doi jucători în Liga 2

La o săptămână după anunțul lui Kopic, Dinamo le-a găsit echipă celor doi. Aceștia vor merge în Liga 2, la CS Tunari, formație care se luptă să se salveze de la retrogradare, potrivit Radio Dinamo 1948. Echipa lui Ștefan Odoroabă are 12 puncte în 15 etape (două victorii, șase egaluri și 7 înfrângeri).

  • Deniz Giafer e un fundaș crescut de Dinamo. A strâns 7 meciuri în acest sezon. În primele patru etape din Superligă a fost integralist și căpitan, dar apoi nu a mai jucat decât în Cupă, unde a adunat 3 prezențe.
  • Crescut de Dinamo, Ioan Borcea are 3 meciuri în Superligă, în etapele 1, 6 și 11. Și a mai avut o prezență în Cupă.

Ioan Borcea și Deniz Giafer vor pleca împrumut pentru a se dezvolta. Vreau să crească și să joace meci de meci. 

- Zeljko Kopic, antrenor Dinamo, pe 2 ianuarie

VIDEO Concluziile lui după Dinamo - Genclerbirligi 1-1 : „Mi-aș dori să vorbim despre ei acum, nu despre transferuri”

>

Citește mai multe știri despre Dinamo:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.