Fotbal   •   Liga 1   •   CSU CRAIOVA - Greifswalder 1-1

Reacții bizare din tabăra Craiovei, după egalul cu liga a 4-a: „Joc bun, am arătat bine”

+12 Foto
Ștefan Baiaram și Alex Mateiu

Articol de Eduard Apostol, Cristi Preda (foto), Daniel Grigore   —  miercuri, 10 ianuarie 2024

Universitatea Craiova nu a reușit să o învingă pe Greifswalder FC, formație din liga a patra germană, în primul amical al iernii. A fost doar 1-1, dar Ștefan Baiaram și Alexandru Mateiu, ambii pe teren în a doua parte, consideră că au făcut un „meci bun”.

  • GSP are 4 reporteri în Antalya: Eduard Apostol, Remus Dinu, Cristian Preda și Ionuț Iordache sunt prezenți pe toată durata cantonamentelor echipelor din Superligă.

În primul meci de pregătire din Antalya, CSU Craiova a înfruntat-o pe Greifswalder FC, lider în una dintre seriile ligii a patra din Germania.

Oltenii au deschis scorul, gol din penalty al lui Andrei Ivan, dar s-au văzut egalați la numai 4 minute distanță, din lovitură liberă.


În ciuda faptului că n-au putut învinge o formație de semiamatori, extrema stânga Ștefan Baiaram și interul Alexandru Mateiu, amândoi utilizați în a doua parte a meciului, sunt mulțumiți de felul în care a arătat echipa lor.

VIDEO. Ștefan Baiaram, reacție bizară după 1-1 în CSU Craiova - Greifswalder

„A fost un test foarte bun pentru noi, aveam nevoie de acest meci. Ușor-ușor ne vom da drumul la joc și vom arăta foarte bine în prima etapă. Am întâlnit o echipă arțăgoasă, și-a dorit foarte mult să câștige, precum am făcut-o și noi. Ne bucurăm că am făcut un joc bun, pot spune”, a spus Baiaram.


„Nu e supărător doar 1-1 cu o echipă din liga a patra?”, a replicat reporterul Gazetei, dar Baiaram a rămas ferm pe poziții:

„Suntem în cantonament, sunt meciuri de pregătire. Știți foarte bine că aici nu punem preț pe rezultat, ne pregătim și asta contează. În campionat va fi altceva”.

VIDEO. Alexandru Mateiu: „Am arătat bine, ne-am luptat cu ei. Este OK”

Pe aceeași lungime de undă cu Baiaram a fost mijlocașul Alexandru Mateiu.

„I-am simțit foarte puternici, orice echipă din Germania cu care jucăm în amicale este foarte puternică. I-am simțit foarte buni, puternici, alergau bine, ne-au pus mari probleme, dar este normal.

Suntem în perioada de pregătire, am avut câte două antrenamente pe zi. Cred că majoritatea avem febră peste tot, suntem obosiți. A fost un meci bun, un antrenament bun.

A fost un meci bun, cred că am arătat bine, am făcut un presing bun, ne-am luptat cu ei. E OK, OK”, a spus acesta.

Mai multe corespondențe din Antalya: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.