Daniel Pancu, selecționerul naționalei U21, a acordat un amplu interviu reporterilor GSP aflați în Antalya, în care s-a referit și la subiectul momentului în fotbalul românesc: mutarea lui Radu Drăgușin de la Genoa la Tottenham, o afacere fără precedent pentru un jucător român.
- GSP are 4 reporteri în Antalya: Eduard Apostol, Remus Dinu, Cristian Preda și Ionuț Iordache sunt prezenți pe toată durata cantonamentelor echipelor din Superligă.
Aflat în Turcia pentru a urmări îndeaproape vârfurile Superligii de la „tineret”, în perspectiva unui 2024 cu o campanie provocatoare de calificare la orizont, Daniel Pancu a vorbit pe larg despre mentalitățile pe care le-a observat în rândul tinerilor fotbaliști români, cu ale căror particularități s-a familiarizat în ultimul an și jumătate, perioadă în care a păstorit naționalele U20 și U21.
Daniel Pancu, despre impactul transferului lui Radu Drăgușin: „Tinerii din ziua de azi vor avea un exemplu!”
Pancone îl oferă drept exemplu pe Radu Drăgușin, laudă etica muncii pe care a remarcat-o la fundașul cumpărat de Spurs, însă atrage atenția și asupra obstacolelor peste care acesta ar putea da în Premier League.
Gazeta l-a invitat pe fostul mare atacant român să scaneze din toate unghiurile transferul lui Drăgușin la Tottenham. Punct cu punct, iată analiza detaliată realizată de Pancu:
„E fantasic pentru fotbalul românesc! E fantastic că tinerii din ziua de azi vor avea un exemplu. «Uite, bă, se poate, ia să vedem ce a făcut băiatul ăsta!». Ce a făcut? A muncit pe brânci, a fost serios, și-a dorit foarte mult, strong, a intrat în sala de forță...
Va fi un exemplu pentru ei, că de mult timp n-au mai avut un exemplu. Ducem lipsă!”, a opinat pentru început Pancu.
El e de la 16 în Italia. Dacă știi ce să iei de acolo... Ăia sunt profesioniști 100%. E extraordinar să pleci și să intri în mediul ăla la 16 ani. Dacă ai puțină minte, iar el cred că are multă minte, înveți niște lucruri fantastice.
- Daniel Pancu, selecționer U21
Pancu, despre decizia lui Drăgușin de a refuza Bayern: „Nu știu cum a gândit-o, întrebați-l pe el”
Selecționerul naționalei U21 a vorbit și despre decizia lui Drăgușin de a declina oferta lui Bayern Munchen pentru a alege să dea curs propunerii lui Spurs. Cum se va adapta stoperul naționalei rigorilor din Premier League?
„Chiar nu știu cum a gândit-o, întrebați-l pe el. Mi-e greu să mă pun în pielea lui și să spun ce a contat. Dacă mă întrebi pe mine, mi se pare 100% mai greu campionatul Angliei decât cel al Germaniei. Iar Bayern e un «monstru» al Europei, un «balaur». Întrebați-l, chiar sunt curios ce o să vă răspundă!
[Îl vedeți să se impună la Tottenham?] „Iarăși e de urmărit... Se schimbă mult datele problemei, pentru că la Genoa, de multe ori, cu apărarea aceasta joasă, cu portarul în spatele tău, cu dublaj tot timpul, aglomerație...
Anglia, știți foarte bine, e un campionat deschis, în care se joacă foarte mult unu contra unu, cu adversari mult mai buni decât în Italia. Fizic, cu siguranță e pregătit. Fizic și mental e pregătit. Mai departe, vedem cum se obișnuiește cu stilul ăsta, pentru că e prima echipă mare la care joacă.
La Juventus a jucat foarte puțin, la Genoa era un altfel de fotbal, nici la echipa națională nu poți să spui că e un stil avântat, nu poți să spui că a juca de foarte multe ori unu contra unu. E de urmărit și aspectul acesta, dar fizic e pregătit. Calitățile fizice le are”, a afirmat Pancu.
Radu Drăgușin / foto: Imago ImagesPancu, despre ce-l așteaptă pe Drăgușin în Premier League: „Peste lucrurile acestea n-a dat la Genoa”
Unde ar mai trebui să se îmbunătățească actuala versiune a lui Radu Drăgușin?
„Am spus, fizic și mental e top-top-top! Vine dintr-unul dintre primele cinci campionate și acum a trecut la primul. Pentru mine, Premier League e primul.
Am văzut și eu jocurile lui Tottenham... De fapt, majoritatea echipelor din Anglia pornesc construcția aceea din careu. Practic, joacă de multe ori un 4 contra 3 în careu. Peste lucrurile astea n-a dat la Genoa, cu siguranță. Și sunt curios să-l văd cum se comportă”.
Daniel Pancu: „Pentru echipa națională, ar fi bine ca Drăgușin să joace la Tottenham”
Pancu a mai atins alte două aspecte, suma considerabilă plătită de londonezi în schimbul lui Drăgușin, puțin peste 30 de milioane de euro, precum și nevoia naționalei de a se baza la EURO pe un fotbalist cu meciuri în picioare, nicidecum pe cineva care să lustruiască banca în Premier League:
„Cu suma aceasta, devine cel mai important fotbalist din istorie, sper să fie depășit cât mai repede și de alții din urmă. E un băiat modest, foarte serios.
Pentru echipa națională, ar fi bine să joace la Tottenham. Dacă nu... Vine un turneu final, iar Edi are nevoie de jucători care să aibă minute și meciuri în picioare”.
El e și fundaș... O să observați că jucătorii tineri care pleacă din România, mă refer la mijlocași ofensivi sau atacanți, foarte greu se adaptează. Să faceți un sondaj și o să vedeți! La fundași e mult mai ușor, că-s doar pe muncă setați.
Noi, cu gena noastră, ăia mai inventivi și creativi, cu «gărgănele» prin cap, până nu și-o fură o dată sau de două ori... Și mie mi-a fost greu în Italia. Jucătorii de atac se adaptează mult mai greu decât fundașii.
- Daniel Pancu, selecționer U21
{{text}}