Liga 1

Jucătorul care are salariul cât Kopic refuză să plece de la Dinamo! Motivele din spatele deciziei

Filip Dujmovic, în verde/ foto Imago Images

Articol de Eduard Apostol, Adrian Duţă  —  joi, 11 ianuarie 2024

Filip Dujmovic (24 de ani) refuză să plece de la Dinamo. Portarul bosniac a fost pe lista neagră a „câinilor” încă din decembrie, însă nu vrea să accepte rezilierea.

După Iulian Roșu, Dinamo se lovește de un nou refuz de reziliere. Ionuț Borcea și Deniz Giafer au fost dați împrumut la Tunari, Țîră a acceptat rezilierea.

Filip Dujmovic refuză să plece de la Dinamo

Acum, nici Dujmovic nu acceptă despărțirea, motivul fiind că nu și-a găsit încă altă echipă și nu se înțelege la bani cu Dinamo. Goalkeeperul ia 8.000 de euro pe lună, sumă cu care e plătit și antrenorul Zeljko Kopic.

Dujmovic nu a jucat deloc în acest sezon la Dinamo, când poarta bucureștenilor a fost apărată de Golubovic. El a apărat ultima dată la meciurile de baraj care au dus-o pe Dinamo în Liga 1 în vară.

Argeș - Dinamo 4-2 e ultima partidă bifată de Dujmovic în tricoul echipei roș-albe. Bosniacul e cotat la 200.000 de euro pe Transfermarkt.

Andrei Nicolescu, noutăți din mercato la Dinamo: „Iulian Roșu nu acceptă decizia antrenorului”

„Sunt 3 despărțiri și 2 jucători în care noi credem în viitor. Cu unul am ajuns la o înțelegere, cu al doilea e foarte aproape să reziliem amiabil. Ar treilea vrea să rămână.

Iulian Roșu nu acceptă decizia antrenorului. O să vedem în viitor ce se întâmplă. Am încetat contractul cu Țîră, suntem foarte aproape și cu Filip [Dujmovic]”, declara Andrei Nicolescu, administratorul special al lui Dinamo, pe 5 ianuarie, la „Liga Digi Sport”. Între timp, Dujmovic s-a răzgândit și nu mai vrea să plece de la Dinamo. 

Nicolescu: „Vom face 4-5 transferuri”

„Ne-am fi dorit să semnăm până în decembrie cel puțin 2 jucători. Nu s-a putut, lumea a mers în vacanță. Nu am putut să dăm de oameni. Unii au așteptat pentru a lua o decizie, 15 ianuarie este termenul limită pentru niște oferte pe care le-am făcut deja. 

Ne adaptăm cum putem. Cu siguranță vom face 4-5 transferuri, cu jucători de top, așa cu își dorește Mister”, a spus Andrei Nicolescu pentru GSP.ro.

>

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.