Fotbal   •   Liga 1   •   ANTALYA

La ce meci au fost surprinși Mihai Stoica, Charalambous și Pintilii » Au plecat înaintea unei încăierări generale

+18 Foto
Rapid - Westerlo / FOTO: Ionuț Iordache (GSP.ro)

Articol de Ionuţ Iordache, Remus Dinu   —  vineri, 12 ianuarie 2024

Rapid a avut parte de oaspeți neașteptați la amicalul cu Westerlo, ultimul desfășurat în cantonamentul din Antalya. Giuleștenii au fost „spionați” de întreg staff-ul rivalei FCSB.

  • GSP are 4 reporteri în Antalya: Eduard Apostol, Remus Dinu, Cristian Preda și Ionuț Iordache sunt prezenți pe toată durata cantonamentelor echipelor din Superligă.

Tribuna micuței arene din Complexul Mardan s-a animat brusc după 10 minute, când printre reporterii și rapidiștii care urmăreau răsfirați partida și-a făcut apariția toată floarea cea vestită de la FCSB. Echipa pe care Rapid și-a propus s-o prindă din urmă în 2024, adversară directă în lupta pentru titlu.

FOTO. Rapid, spionată de rivalii de la FCSB în Antalya


+18 Foto
Rapid - Westerlo / FOTO: Ionuț Iordache (GSP.ro)

În frunte cu Mihai Stoica, Elias Charalambous și Mihai Pintilii, oficialii vicecampioanei au luat loc grupați în partea dreaptă a tribunei. Odată cu ei au sosit si reprezentanții FRF, care au fost in Antalya pe toată durata acestei săptămâni.

Roș-albaștrii n-au fost nici pe departe cel mai bun talisman pentru Rapid, care a încasat gol chiar când oamenii de la FCSB se instalau în tribună.

Cei de la FCSB au ratat bătaia din Rapid - Westerlo


În finalul primei reprize, fotbaliștii celor două formații s-au încăierat. Tensiunile au ținut câteva minute, meciul a fost întrerupt și a fost nevoie de intervenția celor două staff-uri pentru a potoli lucrurile.

Mihai Stoica și colegii de la FCSB au ratat momentul. Au părăsit tribuna cu câteva clipe înainte de starul îmbrâncelilor.

VIDEO. Imagini inedite surprinse de reporterii GSP la amicalul dintre Rapid și Westerlo

Bursa transferurilor la Rapid:

  • ANTRENOR: Cristiano Bergodi (confirmat)
  • VENIRI: Ermal Krasniqi (CFR Cluj), Borisav Burmaz (Vozdovac), Florent Hasani (KF Tirana), Damjan Djokovic (FCSB)
  • REVENIRI: -
  • PLECĂRI: Juvhel Tsoumou (liber), Borja Valle (Ponferradina)

Vezi și alte corespondențe GSP din Antalya: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.