Campionate

Cum a reacționat Basarab Panduru când a aflat comisionul fabulos luat de Florin Manea, după transferul lui Drăgușin: „Ai auzit ce-a zis Zlatan”

Basarab Panduru

Articol de Andrei Petrescu  —  Friday, 12 January 2024

Basarab Panduru, fost internațional, a comentat comisionul pe care impresarul Florin Manea l-a obținut în urma transferului lui Radu Drăgușin la Tottenham.

După ce Tottenham a plătit 25 de milioane de euro pe Drăgușin, Florin Manea s-a ales și el cu o sumă impresionantă. Impresarul român a încasat 1,8 milioane de euro drept comision. Jucătorul ia 2,8 milioane de euro net anual de la Spurs.

„Jucătorul are salariu mai mic decât comisionul. 3 milioane de euro comision, bravo lor! Asta ca să nu mai calculăm următorul comision, pleacă de la 30 de milioane la 70, îți dai seama ce comision gras. 

Ai auzit ce-a zis Zlatan, «Dacă mai trăia Raiola, jucam și acum, pentru că mă forța, ca să ia comisioane». Așa și aici, «Trebuie să joci, ca să luăm comisioane!»”, a declarat Basarab Panduru la Orange Sport. 

5 milioane de euroe cel mai mare comision luat de un agent român, Giovanni Becali, de la Massimo Moratti, la transferul lui Chivu de la Roma la Inter

1,8 milioane de euroa încasat Florin Manea drept comision pentru transferul lui Drăgușin la Tottenham. Restul de 1,2 milioane au mers către firma italiană GG11, în conturile agenților Gabriele și Valerio Giuffrida

Panduru se declarase surprins de salariul lui Drăgușin la Tottenham

Drăgușin primește 3 milioane de euro la Tottenham, în timp ce Bayern i-ar fi oferit un salariu mai mare. „Îi dădeau cu încă jumătate în plus, poate dublu”, a declarat Florin Manea la GSP Live, despre oferta nemților. Panduru crede că Drăgușin s-a înțeles cu Spurs pentru un salariu prea mic.

„Dacă De Ligt are 17 milioane, nu are cum Drăguşin să aibă mai puţin de 5 milioane! Tot ce e mai puţin înseamnă că nu s-a negociat cum trebuie. Când Tottenham şi Bayern se bat pe tine, şi cel mai mic salariu e 10 milioane la Bayern, şi tu ceri 3 milioane, înseamnă că este o problemă. Nu ştii să negociezi. Ai o problemă. Ce să mă uit? Ce să vezi?! Trebuie să-i dai salariul în funcție de cât ai dat pe el. Drăguşin trebuia să aibă 5 milioane, dacă De Ligt primeşte 17. Nu ai cum să primeşti 2-3 milioane.

Nu ai cum să primeşti 2.8 milioane. Niciodată! Minim 5 milioane. Sunt două echipe care plătesc din cale-afară. Cum să am acest salariu? Că aşa vrea Tottenham? Nu, dai cât vreau eu. Trebuie să se bată impresarul pentru el, să aibă salariul mare. 

Bayern nu-ţi dă 3 milioane. N-are nimeni 3 milioane la Bayern. Dacă De Ligt e pe locul 10, cu 17 milioane. Nu mai zic cât primeşte Kane”, spusese Panduru. 

VIDEO Radu Drăgușin poate debuta în Premier League » Match Preview Manchester United - Spurs

>

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.