Fotbal   •   Liga 1   •   ARBITRAJ

Arbitrii au fost băgați în ședință de Vassaras, după testele fizice: „Ne dorim caractere”

Articol de Andrei Crăiţoiu   —  sâmbătă, 13 ianuarie 2024

În actualul sezon de Superligă au avut multe meciuri care au fost distruse de arbitri. Au luat decizii eronate, unele întoarse din camera VAR, altele nu. Președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Kyros Vassaras a făcut o scurtă analiză a situației din Superliga.

„În primul rând, trebuie să spun că avem o competiție foarte disputată. Acesta este un lucru benefic, toate echipele se luptă, sunt meciuri foarte strânse, de aici rezultând multe situații de analizat pentru arbitri. Pe total, mă declar mulțumit”, a spus Vassaras pentru frf.ro.

Șeful arbitrilor s-a referit și la sistemul VAR „care ne ajută cu deciziile care nu au putut fi luate pe terenul de joc”. 


Apoi a mai declarat: „Cred că devenim din ce în ce mai buni de la an la an după implementarea VAR. Nu trebuie să uităm că suntem în doar al doilea an de la implementare, rezultatele de până acum fiind mulțumitoare, dar putem obține rezultate și mai bune pe viitor”.

În acest moment, arbitrajul românesc beneficiază de două programe prin care încearcă aducerea de noi talente spre arbitraj. Vassaas a explicat de ce e nevoie pentru a ajunge un arbitru de top.

În primul rând, ne dorim caractere, ne dorim oameni cu personalitate, oameni cărora le place fotbalul, sunt pasionați de fenomen. În al doilea rând, trebuie să fie pregătiți din punct de vedere fizic și să fie la zi în permanență cu Legile Jocului. Din acest motiv avem și multe programe educaționale, atât online cât și cu prezență fizică”, a precizat grecul.


Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.