Sporturi   •   Handbal   •   CAMPIONATUL EUROPEAN

Xavier Pascual, după înfrângerea cu Austria: „Când ratezi șanse în fața unei echipe mai bune decât tine, te costă”

+13 Foto
Xavier Pascual vorbind cu Liviu Caba Foto Imago

Articol de Luminița Paul   —  sâmbătă, 13 ianuarie 2024

Naționala României a pierdut primul meci în grupa B a Campionatului European de handbal, 24-31 în fața Austriei. Următoarea partidă va fi duminică, împotriva Croației, care a spulberat Spania, 39-29.

  • Campionatul European de handbal masculin este programat între 10 și 28 ianuarie 2024, în Germania;
  • România face parte din grupa B la Campionatul European de handbal masculin. Adversare vor fi Austria, Croația și Spania;
  • Toate meciurile României de la Euro 2024 vor fi liveTEXT pe GSP.ro. Competiția este televizată pe Prima Sport și Digi Sport.

România a debutat cu o înfrângere la Campionatul European, 24-31 în fața echipei considerate drept cea mai accesibilă în grupa B, Austria. Prima repriză a avut un ritm bun pentru „tricolori”, în ciuda celor două cartonașe roșii primite de Nicușor Negru și Liviu Caba, apoi însă handbaliștii români au cedat, fizic și moral.

Xavier Pascual: „Nu am pierdut din cauza cartonașelor roșii”


Din punctul meu de vedere, am jucat uimitor 40 de minute, dar avem nevoie de mai multă experiență. Avem jucători tineri, care nu au mai fost implicați în astfel de meciuri”, a declarat după partidă antrenorul Xavier Pascual.

”Au avut o revenire superbă în partea secundă de la minus patru goluri. Am redus la două goluri diferență și am avut o opțiune simplă de a arunca din extremă la scorul de 18-20. Când ratezi astfel de șanse în fața unei echipe mai bune decât tine, te costă”, a explicat el.

În legătură cu cele două eliminări definitive directe, tehnicianul spaniol a spus că „trebuie să înțelegem faptul că aceste cartonașe roșii fac parte din joc. Cred că nu am pierdut din cauza acestor cartonașe roșii. Trebuia să ne adaptăm, știam că acest lucru se poate întâmpla.

Momentul eliminării lui Liviu Caba Foto Imago

La descalificarea lui Nicu nu am văzut exact, dar dacă arbitrii au mers la VAR și e roșu, atunci nu ai ce să comentezi. Iar cu Liviu Caba cred că a fost clar, nu aveau nevoie de VAR”.

Pascual a vorbit și despre compartimentele echipei. „Am avut eliminări, dar ne-am apărat foarte bine 5 contra 6. Problemele au fost în atac, mereu este la fel.

Avem o problemă de calitate individuală, iar asta se vede în atac. În apărare, problema se poate rezolva cu atitudine. Și cred că echipa a avut o atitudine foarte bună”, a încheiat el

Ionuț Iancu: „Mai avem de muncit”

Portarul echipei naţionale de handbal a României, Ionuţ Iancu, a fost cel mai bun jucător al României vineri seară, contra Austriei.

"A fost un meci foarte tare. Dacă nu luam acele eliminări poate meciul era altfel. Dar ăsta este handbalul, am greşit. Cu atât de multe ratări e foarte greu să câştigăm un meci. Noi am crezut în noi tot meciul, dar când vin atât de multe ratări şi suntem prinşi apoi pe contraatac e foarte greu. Mai avem de muncit”, a spus el după partidă.

+13 Foto
România - Austria, Campionatul European de handbal masculin / FOTO: Imago

A fost însă o experienţă unică să fim la un Campionat European după o pauză de 28 de ani, cu atât de multă lume în tribune. Eu nu am mai jucat cu un public aşa de numeros. Nu am avut emoţii, doar că mi-am dorit foarte mult să câştigăm – Ionuț Iancu, portar România

Daniel Stanciuc: „E frustrant pentru că suntem aproape”

"Este dezamăgitor pentru că scorul final nu reflectă realitatea din teren. Am avut o primă repriză foarte bună, însă diferenţa a făcut-o acea perioadă din partea secundă în care nu am marcat. Apoi am alergat după egalare, însă împotriva unor astfel de adversari e foarte greu", a declarat și mezinul echipei, Daniel Stanciuc, 19 ani.

Coordonatorul de joc Daniel Stanciuc Foto Imago

"Din păcate nu e prima oară când se întâmplă să ratăm atât. Am observat şi în meciurile de pregătire că avem o scurtă perioadă în care se întâmplă ceva. 

Nu ştiu, poate suntem obosiţi şi nu mai gândim cum ar trebui, nu mai suntem echilibraţi şi se întâmplă ceea ce se întâmplă. E frustrant pentru că suntem aproape. Nu am simţit că adversarii au fost peste noi", a adăugat coordonatorul de joc de la Dinamo.

În celălalt meci al grupei B, de vineri seară, Croația a zdrobit Spania, vicecampioana ediției trecute, 39-29.

Rezultatele și programul în grupa B de la Euro 2024:

  • 12 ianuarie » Austria - România 31-24
  • 12 ianaurie » Spania - Croația 29-39
  • 14 ianuarie, ora 19:00 » România- Spania
  • 14 ianuarie, ora 21:30 » Croația - Austria
  • 16 ianuarie, ora 19:00 » Croația - România
  • 16 ianuarie, ora 21:30 » Spania - Austria

Grupele Campionatului European de handbal masculin:

  • Grupa A: Franţa, Germania, Macedonia de Nord, Elveţia
  • Grupa B: Spania, Austria, Croaţia, ROMÂNIA
  • Grupa C: Islanda, Ungaria, Serbia, Muntenegru
  • Grupa D: Norvegia, Slovenia, Polonia, Feroe
  • Grupa E: Suedia, Olanda, Bosnia-Herţegovina, Georgia
  • Grupa F: Danemarca, Portugalia, Cehia, Grecia

Rezumatul meciului România - Austria 31-24

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.