Liga 2

Fostul vârf de la FCSB n-a reușit nici la Steaua » A semnat acum cu rivala la play-off din Liga 2: „Aveam nevoie de un astfel de atacant”

Alexandru Buziuc (29 de ani) a plecat de la CSA Steaua la adversara din Liga 2, Ceahlăul Piatra Neamț.

Articol de Ionel Luţan  —  sâmbătă, 13 ianuarie 2024

Alexandru Buziuc (29 de ani) a plecat de la CSA Steaua la adversara din Liga 2, Ceahlăul Piatra Neamț.

Buziuc, atacant trecut și pe la FCSB, nu a convins în prima parte a sezonului, un singur gol marcat în 16 apariții pentru Steaua. Daniel Oprița l-a pus pe liber, iar vârful și-a găsit rapid echipă.

Va evolua sub comanda lui Cristian Pustai, la Ceahlăul, și va lupta cu gruparea „militară” pentru un loc în play-off-ul ligii secunde. 

Alexandru Buziuc, de la Steaua la Ceahlăul

„De luni, Buziuc este la antrenamente. Aveam nevoie de un astfel de atacant. 

Ceahlăul intră de luni într-un cantonament pe plan local. Urmează un stagiu de pregătire în Turcia, unde unul dintre meciurile amicale este cu CSM Reșița. Vreau să asigur jucătorilor toate condițiile necesare. 

Suntem cu banii la zi. Acum un an nici nu ne gândeam că vom fi în această poziție”, a transmis Ioan Anton Mazarianu, finanțatorul Ceahlăului.

Ceahlăul vrea în play-off-ul din Liga 2

Ceahlăul a încheiat anul 2023 pe locul 9 în Liga 2. Nemțenii au 22 de puncte, unul sub zona play-off-ului. Trupa pregătită de Cristian Pustai are un program complicat în finalul sezonului regular.

Se deplasează la Chiajna și Csikszereda și primește vizita celor de la Dumbrăvița și Progresul Spartac.

Clasamentul la zi în Liga 2:

VIDEO. Daniel Oprița, declarații la reunirea celor de la CSA Steaua

>

Citește și alte știri din fotbalul românesc: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.