Laszlo Dioszegi (52 de ani) a declarat pentru GSP.ro că vedeta lui Sepsi, Marius Ștefănescu, 25 de ani, este netransferabil până la vară, chiar dacă a recunoscut că a avut ofertă consistentă de la FCSB și Rapid.
Sepsi și-a propus play-off-ul în actuala ediție, după ce a cucerit ultimele două Cupe și două Supercupe din competițiile interne. Gruparea din Sfântu Gheorghe și-a făcut un renume pe plan național, iar sosirea neamțului Bernd Storck, 60 de ani, ca antrenor principal a dinamizat viața la clubul din Transilvania.
O singură concesie cu Bernd Storck: cel mai mare salariu de la Sepsi
Germanul n-a acceptat decât un contract până la vară cu Sepsi! Un alt detaliu care l-a impresionat pe patronul Laszlo Dioszegi. „Dacă nu veți fi mulțumiți de mine, nu voi sta să vă cer recompense financiare. Dacă veți fi mulțumiți, atunci ne punem la masă și ne înțelegem pentru a continua. Mi se pare o decizie fair și pentru mine, și pentru voi”, a fost mesajul lui Storck în momentul în care a semnat cu Sepsi.
Un patron calculat, la conducerea unei grupări care și-a dovedit chibzuința în multe situații, Dioszegi a făcut o singură concesie. Atunci când a fost vorba să-l convingă pe Storck să semneze cu covăsnenii. Conform surselor GSP.ro, a depășit plafonul salarial de până în prezent și a fost de acord să-i achite 15.000 de euro/lună fostului selecționer al Ungariei și al Kazahstanului.
Laszlo Dioszegi despre salariile plătite la Sepsi: „10.000 de euro pe lună și să fie jucător bun”
Într-o discuție pe care Storck a avut-o cu Dioszegi de Sărbători s-a convenit ca neamțul să plece în cantonamentul din Antalya cu echipa cu care a încheiat 2023. Nu a dorit sosiri, nu a vrut plecări.
Pe finalul stagiului din Belek, Vitalie Damașcan, atacantul moldovean, a venit la antrenor și i-a transmis că are ofertă de la FC Sion, din liga secundă helvetă, a spus că vrea să plece acolo, iar cei de la Sepsi au fost de acord să-l lase împrumut în Țara Cantoanelor până la vară.
„Ne trebuie doi jucători, mijlocaș central și un atacant lateral. Nu mai continuăm cu Francisco Junior, iar Damașcan vrea să meargă împrumut în Elveția, la Sion”, a relatat Dioszegi pentru GSP.ro.
„(Posibil să luați din Liga 1 sau din străinătate?) Depinde cine vrea să vină. Sepsi nu e atrăgător ca FCSB sau CFR, suntem în clasa de mijloc, cu un salariu maximum de 10.000 de euro. Să vedem poate aducem la 7-8.000 de euro pe lună. Filosofia e bine definită. Dacă faci o excepție, ai pierdut tot. Nu avem 10 milioane de euro în bancă pentru a face excepții. 10.000 de euro pe lună și să fie și jucător bun”, a detaliat patronul lui Sepsi.
Compagno nu ne trebuie! Avem nouar, și Safranko, și Rondon, și Debeljuh. Compagno e atacant pur, nu ne trebuie și al 4-lea atacant că e prea mult.
- Laszlo Dioszegi, patron Sepsi
VIDEO. Laszlo Dioszegi a detaliat situația lui Marius Ștefănescu
Dioszegi a fost chestionat dacă mai are oferte pentru jucătorii săi. Patronul ardelenilor a detaliat: „Am avut oferte pentru Marius Ștefănescu. Nici nu vrem să vindem până în vară. La Ștefănescu s-a urcat până pe la un milion, l-au vrut FCSB și Rapid. Vedem la vară. Exclus până atunci.
A înțeles și el. Foarte bine chiar. Ștefănescu e matur, lângă Bernd Storck va reveni un jucător important pentru națională. Dacă va lucra serios, șansele sunt mari. Noi n-am comentat niciodată deciziile selecționerului, nu propunem”, a mai spus Dioszegi.
6 goluriși 5 assist-uri a adunat Ștefănescu în 29 de meciuri din actuala ediție
{{text}}