Campionate

Fotbalistul din Premier League pentru care Barcelona este gata să dea la schimb 3 jucători!

Bruno Guimaraes (26 de ani), mijlocașul celor de la Newcastle, este dorit cu insistență de Barcelona. foto: Imago Images

Articol de Alexandru Tomuțiu  —  duminică, 14 ianuarie 2024

Bruno Guimaraes (26 de ani), mijlocașul celor de la Newcastle, este dorit cu insistență de Barcelona.

Barcelona vrea să își betoneze linia de mijloc, iar Bruno Guimaraes este considerat varianta ideală de către antrenorul Xavi Hernandez (43 de ani). 

Problemele financiare nu le permit catalanilor să facă o ofertă care să-i convingă pe englezi să-i dea drumul brazilianului. Aceștia vor încerca un schimb de jucători și sunt gata să trimită 3 fotbaliști în schimbul lui Bruno Guimaraes.

Barcelona ar fi gata să-i dea pe Jules Kounde, Andreas Christensen și Raphinha pentru a-l aduce pe Bruno Guimaraes

Jules Kounde, Andreas Christensen și Raphinha sunt fotbaliștii la care catalanii ar fi gata să renunțe pentru a-l aduce pe Guimaraes, anunță Football Transfers.

Rămâne de văzut care va fi reacția „coțofenelor” la propunerea Barcelonei. Newcastle traversează o gravă criză de efectiv, din cauza accidentărilor, ar avea nevoie urgent de jucători noi, dar Bruno Guimaraes este piesa centrală în jurul căruia Eddie Howe și-a construit echipa și e greu de crezut că ar fi dispus să-l lase să plece de acum. 

Mai degrabă ar putea fi vorba despre o afacere în vară. 

Bruno Guimaraes ajungea la Newcastle în 2022, când englezii îl aduceau de la Lyon pentru 42 de milioane de euro. 

Încă de la sosirea pe St. James' Park, acesta a devenit unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei. A adunat 11 goluri și 10 pase decisive în cele 87 de meciuri jucate pentru Newcastle. 

85 de milioane de eurovalorează Bruno Guimaraes, potrivit transfermarkt.com

Xavi Hernandez vrea să-l răsplătească pe Sergi Roberto cu o prelungire a contractului

Întrebat dacă ar recomanda conducerii prelungirea contractului lui Sergi Roberto, Xavi n-a avut nicio ezitare. Înțelegerea spaniolului cu Barcelona urmează să expire în vară.

„Da, aș recomanda clubului să-i reînnoiască acordul lui Sergi Roberto . Ei știu deja asta. Este important pentru noi, poate evolua pe mai multe posturi. Trebuie să-i explici foarte puțin. Știe ce este Barça, ce reprezintă. 

Este un exemplu pentru toată lumea. A fost foarte criticat, dar dă mereu totul. Aș fi încântat dacă ar continua", a spus tehnicianul catalan.

VIDEO. Barcelona Roque'nRolla » Transfer oficializat de catalani: „tigrul” de 40 de milioane a venit să-i ia locul lui Lewandowski

>

Citește și alte știri din fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.