Sporturi   •   Altele   •   CE de polo

România, învinsă și de Muntenegru la Campionatul European de polo » „Tricolorii” vor juca pentru locul 7

România a pierdut în fața Muntenegrului, scor 11-18 Foto: imago

Articol de Andrei Petrescu   —  luni, 15 ianuarie 2024

România a pierdut în fața Muntenegrului, scor 11-18 în meciul de clasament pentru locurile 5-8 la Campionatului European de polo masculin.

Eliminată în „sferturi” de Spania, România a continuat turneul la Europeanul de polo, jucând meciurile pentru locurile 5-8. Elevii lui Bogdan Rath au cedat însă din nou, de data aceasta în fața Muntenegrului, mare favorită.

Prima repriză a fost una echilibrată, „tricolorii” ținând bine piept muntenegrenilor. S-a terminat 4-3 în favoarea adversarilor. Au urmat 3 reprize în care Muntenegru s-a impus mereu la câte 2 goluri distanță (5-3, 4-2, 5-3), astfel că scorul final al partidei a fost 11-18. 

Pentru România au marcat: Vlad Georgescu - 3 goluri, Tudor Fulea, Silvian Colodrovschi, Andrei Prioteasa și Levente Vancsik - toți cu câte 2 goluri.


Pentru echipa națională nu s-a terminat competiția, „tricolorii” vor juca ultima partidă de la European marți, de la ora, 16:00, pentru locul 7 împotriva Serbiei. 

Marele câștig după parcursul României la Campionatul European de polo

România are și un motiv de sărbătoare. Calificarea în sferturile de finală a venit la pachet cu biletul pentru Campionatul Mondial de polo masculin din acest an, programat între 5 și 17 februarie, la Doha. 

Naționala pregătită de Bogdan Rath s-a calificat și la următorul turneu continental, organizat în Serbia, în 2026.


Citește și alte știri: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.