Campionate

Vinicius Junior, declarații surprinzătoare după triumful din Supercupa Spaniei: „Sunt foarte trist! Nu sunt vreun sfânt”

Vinicius Junior / Foto: Imago

Articol de Alexandru Stanciu  —  luni, 15 ianuarie 2024

Real Madrid a învins-o pe Barcelona, scor 4-1, în finala Supercupei Spaniei. Vinicius Junior a fost starul din „El Clasico” după ce a reușit să înscrie de trei ori în poarta rivalilor.

Real Madrid a răzbunat eșecul suferit în finala Supercupei din 2023 și ajunge la 13 trofee în competiție. Barcelona încă e liderul ierarhiei, cu 14 distincții.

Vinicius Junior: „Nu sunt vreun sfânt”

„Sunt foarte mulțumit de trofeu, de golurile marcate și de prestația reușită. Vreau să le mulțumesc kinetoterapeutului personal, preparatorilor fizici și medicilor de la Madrid. De asemenea, coechipierilor, antrenorului și întregului staff. Ei mi-au dat încredere să ajung la cea mai bună versiune a mea, deși nu sunt încă acolo, pentru că am jucat doar trei meciuri.

Antrenorul îmi este mereu alături, mă ajută. Vreau să devin un om mai bun, fac totul pentru a câștiga. Știu că îi enervez pe ceilalți, mă enervez și pe mine, îi enervez și pe coechipierii mei. Trebuie să am grijă la asta.

Mă întristează, toată lumea vrea să se certe cu mine, se face mare caz pe asta, toți știu că vor apărea în presă. Încerc să fiu calm și concentrat la joc pentru a putea face tot ce e mai bine pentru colegii mei de echipă. Nu sunt vreun sfânt, vorbesc prea mult și driblez când nu e cazul. Sunt aici pentru a progresa și pentru a fi un bun exemplu pentru copii. Antrenorul și colegii mă ajută și mă învață ce trebuie să fac”, a declarat Vicinius, potrivit marca.

Vinicius Junior: „Am sărbătorit în stilul idolului meu, Cristiano Ronaldo”

Am sărbătorit în stilul idolului meu, Cristiano Ronaldo. Poporul arab m-a tratat întotdeauna bine. Sunt foarte încântat de echipa noastră. Nu este ușor să joci împotriva Barcelonei, mai ales să câștigi cu 4-1”, a spus Vinicius Junior.

Întrebat de un potențial transfer al lui Kylian Mbappe la Real Madrid, Vinicius Junior a răspuns clar: „Trebuie să discutați asta cu președintele clubului, nu cu mine. Avem 25 de jucători foarte buni, potriviți pentru această echipă”.

VIDEO. Carlo Ancelotti a inventat un nou jucător la Real Madrid

>

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.