Liga 1

Gică Hagi a mai făcut un transfer! Farul l-a prezentat azi

Articol de Sergiu Alexandru  —  luni, 15 ianuarie 2024

După Ronaldo Deaconu, Farul a bifat al doilea transfer al iernii: fundașul stânga Cristi Ganea.

Fotbalistul a semnat în vară cu FCSB, dar nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor lui Gigi Becali, care a decis să renunțe la el. „Ganea s-a dus la Hagi”, a declarat omul de afaceri în această dimineață. Iar acum, Farul a făcut anunțul oficial.

Cristi Ganea a semnat cu Farul

Ganea, cu 8 meciuri jucate pentru FCSB în acest sezon, a semnat cu Farul un contract pe un an și jumătate. Până în iunie 2025.

Farul Constanța a ajuns la un acord cu jucătorul Cristian Ganea, care a semnat un contract cu formația noastră valabil până în vara anului 2025. 

Va fi a treia experiență a fundașului stânga în vârstă de 31 de ani la Constanța, unde a mai evoluat în perioada 2015-2018 și apoi în ianuarie - iulie 2020.

Născut la Bistrița, Cristian Ganea a mai evoluat pentru echipa de juniori U19 de la Mallorca, apoi la Mallorca B, CD Santanyi, ASA Tg. Mureș, Universitatea Craiova, Săgeata Năvodari, FC Brașov, Athletic Bilbao, Numancia, Aris Salonic, Panathinaikos și FCSB. În 196 de meciuri disputate pentru echipele din România a marcat 23 de goluri și a oferit 16 pase de gol. Cristi Ganea are și 8 selecții la Naționala României. 

Bun venit, Cristi, și cât mai multe reușite în tricoul Farului!

- comunicat Farul

Ganea a mai jucat în două perioade diferite la Farul, când clubul se numea Viitorul. Fundașul stânga a luat titlul alături de Gică Hagi în 2017, iar un an mai târziu a fost vândut la Bilbao, pentru un milion de euro. Ulterior, el a fost împrumutat de basci la echipa dobrogeană în 2020.

Cristi Ganea/ foto Imago Images

La Farul, Cristi Ganea se va lupta cu David Kiki pentru un loc de titular în banda stângă.

400.000 de euroe cota lui Cristi Ganea, potrivit Transfermarkt

VIDEO Ronaldo Deaconu: „Farul a fost cea mai bună alegere"

>

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.