Participăm după 28 de ani la un Campionat European și ne acoperim de rușine. Ne lipsesc jucătorii de calibru, dar avem în schimb un antrenor celebru, Xavi Pascual, venit parcă să facă experimente bizare pe o națională și așa dezorientată.
Privesc cu strângere de inimă reprezentațiile triste ale naționalei noastre la Campionatul European. Memoria și amintirile nu ajută deloc în cazul acesta. Degeaba ți se spune că handbalul s-a schimbat, că viteza de joc este alta, că nu am ținut pasul cu modernitatea. Tot nu pricepi.
Unde ne-am pierdut, când am rătăcit drumul? Cum a fost posibil? În caz că nu ai fost martor la timpurile magice când câștigam titluri mondiale și nu știi ce jucători excepționali făceau posibile lucrurile acelea de neînchipuit acum, ești ferit de depresii. Ești imun la dezamăgiri, nu te încearcă rușinea.
Nostalgie și statistică
Ce credeți că vede un tânăr român pasionat astăzi de sport în afară de faptul că avem o națională masculină de handbal mediocră, care s-a calificat pe brânci la un turneu final european după 28 de ani? Pentru el, nimic anormal, de ani și ani suntem la pământ la jocurile de echipă. Volei, baschet, rugby, hochei. Mișcăm ceva pe la polo, la volei de asemenea, dar suntem la ani-lumină de performanțele anilor '60, '70, '80. O fi și nostalgie, dar e și statistică.
En garde, domnu' Covaliu!
Iar dacă prin preajmă tânărul nostru va fi având un bunic sau un tată de la care a moștenit pasiunea pentru sport, nu le va înțelege supărarea. Deși nu ei se fac de râs acolo, în sala din Mannheim. România este ciuca bătăilor la Euro 2024 de handbal și felul în care pierde meciurile ar trebui să fie sinonim cu un cutremur. Cu o revoltă instituțională. Nu doar la nivelul blândei federații de specialitate, ci mai sus.
La Agenția condusă de Elisabeta Lipă (bravo pentru canotaj!, dar celelalte ramuri?) și la Comitetul Olimpic prezidat confortabil de Mihai Covaliu. Prea confortabil, prea fără rezultate.
Intruși
România a jucat până acum cu Austria, o echipă din linia a doua spre a treia europeană, și cu Spania, o forță consacrată a handbalului ultimilor 30 de ani. Cam de când nu mai contăm noi. România antrenată de celebrul spaniol Xavi Pascual (cel care o pregătește și pe Dinamo) a pierdut ambele întâlniri. 24-31 cu Austria, 24-36 cu Spania și domină impresia că locul nostru nu era acolo, la Euro. Intruși într-o competiție peste puterile noastre.
Înfrângerea cu Spania este cea mai grea din istoria participărilor noastre la Campionatul European și dacă vrem să ne amăgim putem aminti că după primul sfert de oră ai noștri conduceau cu 7-6, pentru ca în minutul 18 să fie 8-8. Au urmat apoi 5 goluri consecutive ale ibericilor și meciul era gata.
Lipsa de experiență nu explică totul
Am văzut și lucruri bune la unii jucători. Ionuț Iancu a apărat ca Landin și ca Omeyer la un loc (sigur că exagerez!) în fața Austriei. Degeaba paradele tale dacă nu te ajută apărarea. Am văzut lucruri frumoase la mezinii Daniel Stanciuc și Călin Dedu, la Robert Nagy, Andrei Buzle sau Demis Grigoraș. Au fost și execuții tehnice, dar și tentative fanteziste încheiate cu finalizări hilare.
N-ai cum uita faultul de eliminare și de cartonaș roșu al lui Liviu Caba din meciul contra Austriei. O intervenție venită din cavernele sportului. Este ceva acolo, în jocul naționalei române - o superficialitate, poate o lipsă de încredere – care dezintegrează jocul colectiv după 15-20 de minute. Lipsa de experiență nu explică totul.
Maestrul Xavi Pascual
Câteva vorbe și despre domnul Xavi Pascual, o somitate în meseria lui. Problema este că și somitățile sunt supuse greșelii, iar atunci când perseverează în eroare nu tolerează să fie criticați. Poate că sunt specialiști care au înțeles insistența lui Pascual de a juca 7 contra 6 pe faza de atac contra Spaniei. Sinucidere garantată (procedează la fel și la Dinamo, cu același "succes"), nu trebuie explicat.
Adică tu de-abia te mai ții pe picioare în fața fraților Dușebaev și îți propui să ce când renunți la portar și trimiți un om în plus în atac!? Ameninți Armada cu săbii de carton? Și nu ai nici măcar farmecul vetust al lui Don Quijote.
Geniul neînțeles și pigmeii
Poate că nu înțeleg esența handbalului modern, dar mi se pare o crasă lipsă de realism genul acesta de tactică. La fel ca decizia bizară de a începe meciul cu Spania exact fără oamenii cei mai buni din întâlnirea cu Austria. Ionuț Iancu, Daniel Stanciuc, Buzle. De ce, să îi surprindem?
Mi se mai pare că senor Pascual ne tratează cu superioritate. Dovadă interviul nervos de la plecarea la Euro, când juca rolul geniului neînțeles de pigmeii handbalului ce am ajuns. Nu așa se clădește încrederea în rolul unui tehnician venit teoretic să ne ajute a moderniza acest sport odinioară glorios. Nu doar să își salte salariile dolofane. De la Dinamo și de la națională. Și să își promoveze fiul în echipa din Ștefan cel Mare.
Logic, Pascual nu a venit la muncă patriotică în România. O Românie care este în lumea a treia a handbalului acum. Sigur că nu spaniolul e totuși principalul vinovat că ne facem de râs la Euro, dar el e printre cei mai la îndemână să îți descarci frustrările.
Hai acasă!
Urmează meciul cu Croația, care Croație s-a distrat cu Spania. E caraghios să ne facem iluzii, dar trebuie să bem otrava până la fundul cupei. Habar nu am ce ar trebui făcut, dar așa cum spuneam sunt oameni plătiți bine ca să știe și să îndrepte lucrurile. Acasă ne așteaptă ce știm, adică tot un campionat modest, cu mulți jucători străini, susținut din bani publici. Nu e chiar defilarea de staruri plictisite din Liga Florilor, dar cam tot pe acolo. Hai România! Hai acasă!
{{text}}