Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

Zâmbetul ce s-a născut din durere! Luis Phelipe, fotbalistul care trăiește clipa la FCSB

Zâmbetul ce s-a născut din durere! Luis Phelipe, fotbalistul care trăiește clipa la FCSB

Articol de Eduard Apostol, Cristi Preda (foto)   —  luni, 15 ianuarie 2024

Brazilianul Luis Phelipe, 22 de ani, împarte bucuria în lotul roș-albaștrilor, are o stare de spirit ce transmite și celorlalți din felul său de a fi, poveștile sale teribile din trecut modelându-l în bărbatul care este astăzi

Când îl vezi cum râde și ce bucurie emană și la un banal antrenament, parcă vezi lumea mai bună! Luis Phelipe, 22 de ani, nu doar că este jovial, dar râde, uneori, cu o poftă molipsitoare. De acest detaliu s-au convins și colegii, dar și antrenorii și oficialii liderului clasamentului.

200de mii de euro este suma plătită de FCSB pentru a-l aduce pe Luis Phelipe de la Iași

Fotbalistul care împarte bucuria cu colegii


Astăzi, în cantonamentul din Belek al roș-albaștrilor, pe zi senină și 17 grade Celsius, brazilianul a fost tot numai un zâmbet. I-a dat mâna, fiindcă a înscris la debutul în tricoul FCSB, primul gol al formației în 2024, în victoria cu LASK Linz (3-1). În plus, omul se bucură de viață. Mai ales că a avut atâtea necazuri în ceea ce a trăit până acum.

Luis Phelipe a făcut parte din grupul în care la miuță a participat și Elias Charalambous, antrenorul bucureștenilor. Plus, printre alții, Baba Alhassan, Ngezana, Dawa, Compagno și Panțîru, printre alții. A fost cel mai ”zgomotos” grup dintre cele trei. Și pentru că tehnicianul roș-albaștrilor a fost implicat în multe faze, inclusiv la ”mijloc”, spre deliciul elevilor săi, și pentru că acolo a fost brazilianul cel cu zâmbetul născut din durere.

Jucătorul transferat de la Poli Iași face ce face și râde. Trăiește clipa. Tocmai de aceea, la final, când l-a văzut, Mihai Stoica, managerul FCSB, a mers direct la el, l-a luat în brațe, i-a spus două-trei vorbe și-au început amândoi să râdă. Înainte, Charalambous l-a felicitat pe fotbalistul ofensiv pentru atitudinea de la antrenamente.

Observând că fotoreporterul Gazetei, Cristi Preda, este cu obiectivul pe el, sud-americanul i-a strâns la final lângă el pe Joyskim Dawa și Siya Ngezana și toți trei fotbaliștii au pozat surăzâtori.


+8 Foto
Luis Phelipe / FCSB (foto: Cristi Preda/GSP)

3goluri și 3 assist-uri a strâns brazilianul în tricoul lui Poli Iași în 20 de meciuri

VIDEO Luis Phelipe la antrenamentul lui FCSB din Turcia

Teribilă poveste a lui Luis Phelipe: ”Mi-a zis că dacă nu veneam în ziua aia, ar fi trebuit să-mi taie piciorul!”

Într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor, Luis Phelipe a relatat o întâmplare ce i-ar fi putut schimba tot cursul vieții. Se întâmpla în 2021.

”Am avut o infecție la picior, a fost o infecție serioasă! Piciorul meu devenise foarte mare (n.r. - inflamat, gesticulează spre zona afectată). Am stat cu febră, apoi am mers la doctor, unde mi s-a spus: «Luis, dacă nu veneai astăzi, ar fi trebuit să-ți tăiem piciorul!». În ultima zi am mers!

A trebuit să fac apoi o serie de teste, de investigații medicale zi de zi. Am avut momente apoi când am vrut să renunț la fotbal.

Chiar anul trecut, în 2023. Când eram la Botafogo, în timpul acestui proces, începând din ianuarie și până în martie-aprilie, i-am spus soției: «Baby, nu mai vreau să joc fotbal! Vreau să mă opresc, vreau să merg să muncesc, să merg la studii, la universitate...».

(Reacția ei care a fost?) Mi-a spus: «Nu, tu ai fost născut pentru asta, te-ai născut pentru a juca fotbal! Acum trei ani, jucai în echipa națională, de ce vrei să te oprești acum? Ai și un copil acum, avem nevoie de tine!». De asta am continuat, e vorba de familia mea, de soția mea... Mai am încă multe visuri de construit. Soția și copilul m-au încurajat tot timpul, de asta am continuat”, a povestit sud-americanul.

500de mii de euro este cota lui Luis Phelipe pe transfermarkt

Citește și alte știri:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.