International   •   Campionate   •   ANTRENORI

Următoarea destinație a lui Mourinho! » Luat peste picior din nou de Ryanair Italia: „Ultimul apel pentru Jose”

Jose Mourinho se pregătește de altă aventură în carieră Foto: Imago Images

Articol de Theodor Jumătate   —  marţi, 16 ianuarie 2024

Jose Mourinho, 61 de ani pe 26 ianuarie, a fost concediat marți dimineață de AS Roma, o decizie radicală care îi deschide calea pentru a fi selecționerul Braziliei.

Când Jose Mourinho a venit la Roma, în vara lui 2021, după experiența eșuată la Tottenham, compania aeriană Ryanair l-a ironizat pe marele antrenor portughez.

Ryanair râde de Jose Mourinho: „Ultimul apel pentru zborul de la Roma către oriunde"

„Jose va fi încântat aflând că avem curse între Londra și Roma care costă doar 14,99£. Din cauza lipsei de trofee la Spurs, ne așteptăm ca un bagaj de mână să fie suficient pentru această călătorie", a postat Ryanair pe Twitter.


Doi ani și jumătate mai târziu, astăzi, 16 ianuarie, lusitanul a fost concediat de Roma, echipă cu care a cucerit Conference League și a jucat finala Europa League. Ryanair a revenit cu alt comentariu sarcastic: „Ultimul apel pentru Jose Mourinho. În curând se va face îmbarcarea la poarta 3A pentru zborul tău FR1AMJ0S3 de la Roma către oriunde".

Jose Mourinho, a 5-a oară dat afară. Oricum nu ar fi vrut să continue la Roma

Mou tocmai a fost concediat, a 5-a oară când e demis în carieră (Chelsea de două ori, Manchester United, Tottenham și Roma), dar se pare că de această dată decizia radicală chiar îl ajută.


Oricum nu ar fi vrut să mai continue la clubul giallorosso. În vară îi expira contractul, nu avea de gând să prelungească. Era tot mai atras de un proiect și nu știa ce portiță să găsească pentru a se elibera mai repede.

Cum a încercat Jose Mourinho să-l devieze pe Carlo Ancelotti de pe traseul spre Selecao

La un moment dat, Mourinho a spus că a fi selecționer e o muncă pentru antrenorii veterani. Iar el e un veteran, la aproape 61 de ani (îi va sărbători pe 26 ianuarie). Plănuia să conducă naționala Braziliei și acum are această posibilitate.

În toamna trecută, a încercat să-l devieze pe Carlo Ancelotti de pe traseul spre Selecao. Într-o perioadă când se vorbea constant de un acord între Ancelotti și federația de la Rio pentru iulie 2024, portughezul a declarat într-un interviu pentru RAI: 

„Brazilia? Doar un nebun ar părăsi Madridul când Madridul îl vrea. Sunt convins că la cel mai mic gest al lui Florentino, Carlo va rămâne. El e perfect pentru Madrid, iar Madridul e perfect pentru el". Și, la sfârșitul lui decembrie, italianul a parafat alt pact la Real, până în 2026.

Acum, are calea deschisă. Cel târziu în vară, Mou poate deveni selecționerul Braziliei.

Citește și alte știri de fotbal internațional: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.