„Cinșpearul” Eminescu sau vecinătatea cu derizoriul

Tricouri ale naționalei pentru marile personalități culturale, într-o îngemănare cu fotbalul pe care, ca s-o înțelegi, îți trebuie imaginație, nu glumă

Bun găsit, stimați telespectatori, astăzi naționala culturală a României are meci important. Timp frumos, teren ușor alunecat în istorie, spectatori, milioane de români, dar nu toți pricep ce se întâmplă în spațiul de joc.

Unsprezecele de bază

Iată formația noastră: cu numărul 15, Mihai Eminescu, numărul 19, Constantin Brâncuși, numărul 81, George Enescu, numărul 38, Nicolae Grigorescu, numărul 86, Nicolae Tonitza, numărul 1, Ștefan Luchian, numărul 26, Dimitrie Cantemir, numărul 9, Lucian Balga, numărul 13, Mircea Eliade, numărul 30, Ion Luca Caragiale, numărul 8, Emil Cioran. Apoi crainicul nu mai anunță și lista rezervelor, dar o bănuim. Poate Creangă, poate Coșbuc, poate Marin Preda, poate Eugen Ionesco, adus cu "Scaunele" direct din Ligue 1.

Scopul scuză mereu mijloacele?

Poate că ideea de a realiza niște conexiuni cu trecutul cultural (niciunul dintre titulari nu mai e în viață!) n-a fost rea. FRF s-a aliat cu o asociație culturalăși a celebrat astfel Ziua Culturii Române (coincizând cu data nașterii Luceafărului ipoteștean), aceste tricouri galbene, cu numerele și cu numele marilor personalități pe spate urmând a fi valorificate în scopuri umanitare mărețe, precum lupta împotriva abandonului școlar. Ți se dă un tricou cu Eminescu și tu, copil, de dragul cinșpearului celebru, nu mai lași baltă școala.

Titulari și rezerve

Menirea actului în sine e generoasă, dar materializarea e ridicolă. Pașii apăsați spre hilar sunt dați de alegerea numerelor de pe spate. 

Cum să-l numerotezi pe Eminescu, doar el e unic, nu? Și-i dai numărul 15, doar pentru că s-a născut într-o zi de 15. Păi, Hagi a fost decar toată viața, chiar dacă a văzut lumina zilei într-o dată de 5, n-a îmbrăcat niciodată veșmântul "cinciarului". 15 pe vremea noastră, a celor mai albiți pe la tâmple, a dinozaurilor numerotării clasice, de la 1 la 11, era număr de rezervă. Ca și 19-le lui Brâncuși, ca și 13-le lui Eliade. Puteau să-i dea măcar 3, de la Maitreyi!!!!

„Troleibuzele"

Intermediari sunt Cantemir, inventatorul literar al Struțocămilei, în a sa "Istorie Ieroglifică", născut într-un 26 ocrombrie (de un Sfânt Dimitrie, la 1673), Caragiale cu 30 (Nenea Iancu a apărut pe lume în penultima zi a lui Gerar 1852) și eventual Grigorescu, dar la semnatarul „Carului cu boi" e vorba de anul nașterii, 1838, că doar nicio lună n-are 38 de zile! 

Apoi vin cei cu numere mari, 81 - Enescu, 86 - Tonitza, hărăziți cu acestea doar pentru că datele lor de naștere, zilele adică, erau deja ocupate de alți componenți ai 11-lui de bază. Hâtru, Victor Becali îi numea "troleibuze" pe fotbaliștii care apăreau pe teren purtând astfel de numere.

Atacantul Blaga, portarul Luchian

Avem doar trei titulari autentici, în accepțiune clasică. Pe "optarul" Cioran, probabil mijlocaș de mare travaliu, pe "nouarul" Lucian Blaga, fără îndoială vârf de atac, pesemne de la "Mirabila sămânță", care înseamnă fecunditate, eficiență, și, în fine, în poartă, pe Ștefan Luchian. Dar priviți "Autoportretul" în care apar mâinile delicate ale pictorului "Anemonelor"! Ar putea acestea vreodată să poarte mănuși și să boxeze mingile înalte, după voinicești ieșiri pe centrări?

Somnoroase păsărele

Cert este că, îndrăgostiți de cultură și de Eminescu, cei care au germinat ideea cu aceste numere au vrut probabil să scrie Scrisoarea VI, nu le-a ieșit nici măcar de-o "Doină", ci mai degrabă un fel de "Somnoroase păsărele" fără rimă, unde valabil e numai ultimul vers! Noapte bună! Dar nici asta nu merge, pentru că trebuia să aprinzi nocturna, ca și la "Sara pe deal". Pe vremea lui Bădia Mihai încă nu se inventaseră lucșii, la putere era opaițul.