Liga 2

Principala favorită la promovarea în Liga 1 și-a întărit defensiva cu un fundaș din primul eșalon

Articol de Emanoil Ursache  —  marţi, 16 ianuarie 2024

Unirea Slobozia își întărește lotul cu scopul de a încerca să câștige Liga a 2-a, având obiectiv minim clar de a promova în primul eșalon al fotbalului românesc. Ialomițenii și-au asigurat serviciile stoperului Vlăduț Andreș (23 de ani) de la FC Voluntari.

Formația ialomițeană a reușit să obțină împrumutul fundașului central Vlăduț Andreș (23 de ani) de la prim-divizionara FC Voluntari.

Unirea Slobozia se întărește în lupta pentru promovare

Înțelegerea dintre cele două cluburi este valabilă până la finalul sezonului curent. Vlăduț Andreș a strâns până acum în tricoul ilfovenilor 15 meciuri oficiale, dintre care 10 au fost în Liga 1 și alte 5 apariții au avut loc în Cupa României.

„Cluburile FC Voluntari și Unirea Slobozia au ajuns la un acord în privința împrumutului jucătorului Vlăduț Andreș până la sfârșitul acestui sezon.

Fundașul central, în vârstă de 23 de ani, a jucat până acum în 15 partide pentru formația noastră și a marcat un gol.

Clubul nostru îi urează mult succes la noua sa echipă!”, este anunțul postat pe pagina de Facebook a clubului FC Voluntari.

150.000de euro este cota de piață a lui Vlăduț Andreș (1,93 metri), conform site-ului de specialitate Transfermarkt.

8 divizionare secunde nu pot promova în Superligă

Unirea Slobozia ocupă locul 3 în Liga a 2-a, cu 31 de puncte, fiind depășită doar la golaveraj de Corvinul Hunedoara (locul 2) și de CSC 1599 Șelimbăr (locul 1), care are o „lungime” avans.

Gruparea ialomițeană se află în lupta pentru câștigarea ligii secunde pentru banii primiți din partea LPF și pentru palmares, chiar dacă Șelimbăr și Hunedoara se numără printre cele 8 echipe care nu au drept de promovare.

CSM Reșița (locul 12, 20 de puncte), CSM Alexandria (locul 19, 8 puncte), CSA Steaua (locul 7, 22 de puncte), CS Tunari (locul 17, 12 puncte), CSM Slatina (locul 13, 20 de puncte) și CSC Dumbrăvița (locul 14, 19 puncte) sunt celelalte echipe din Liga a 2-a care nu au drept de promovare.

Formațiile care pot concura cu Unirea Slobozia în lupta pentru promovare sunt: CS Mioveni (locul 4, 26 de puncte), Gloria Buzău (locul 5, 25 de puncte), ACS Viitorul Tg. Jiu (locul 6, 23 de puncte), Concordia Chiajna (locul 8, 22 de puncte), Ceahlăul Piatra Neamț (locul 9, 22 de puncte), Csikszereda Miercurea Ciuc (locul 10, 22 de puncte) și Chindia Târgoviște (locul 11, 21 de puncte).

Din Liga a 2-a s-au disputat 15 etape. Au mai rămas 4 runde până la finalul sezonului regular, când primele 6 echipe vor disputa play-off-ul pentru promovare.

Articol de Emanoil Ursache

VIDEO Victor Becali: „E aberant ce vrea CSA Steaua” + „Banii investiți în clubul din Liga 2 sunt bani aruncați”

>

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.