Stranieri

Eric Bicfalvi a semnat » Unde își va încheia cariera fostul jucător de la FCSB și Dinamo

Eric Bicfalvi, foto: Imago

Articol de Romeo Ene  —  Wednesday, 17 January 2024

Eric Bicfalvi (35 de ani) a semnat și își va încheia cariera la clubul pentru care evoluează din 2017.

Ural l-a convins pe atacantul român să-și prelungească înțelegerea și a anunțat, prin vocea președintelui, faptul că Bicfalvi își va încheia cariera la formația din Rusia.

Eric Bicfalvi joacă la Ural din 2017

Jucătorul român este foarte apreciat la Ural și va rămâne în cadrul clubului și după ce va agăța ghetele în cui. Președintele formației din Rusia a menționat faptul că Bicfalvi are asigurat un loc în club.

„Eric va rămâne la echipă, i-am prelungit contractul. Aici își va încheia cariera. El este mereu un jucător folositor clubului. Chiar dacă va juca mai puțin, el va fi întotdeauna lângă noi. Am spus deja că suntem pregătiți să-i oferim un post în cadrul clubului. A făcut foarte multe pentru echipa noastră”, a precizat Grigori Ivanov, președintele lui Ural, citat de presa rusă.

Bicfalvi a intrat deja în istoria lui Ural. Golgheter în primele 6 sezoane, jucătorul le-a intrat la inimă suporterilor ruși.

Atacantul nu a părăsit clubul și campionatul în februarie 2022, după invadarea Ucrainei. Atunci, FIFA le-a permis străinilor care evoluau în prima ligă rusă să-și suspende contractele și să plece în alte țări. El a refuzat această ocazie, era prea legat de Ural, continuând să poarte tricoul portocaliu.

Bicfalvi, golgheterul Ucrainei în 2015

Contractul lui Bicfalvi cu Ural ar fi expirat la vară. Mijlocașul va împlini 36 de ani luna viitoare și se apropie de finalul carierei. Bicfalvi a jucat în România pentru Jiul Petroșani, FCSB, Gloria Buzău și Dinamo. 

Cea mai bună perioadă din cariera lui Bicfalvi a venit la Volyn Lutsk, în campionatul Ucrainei. Românul a fost golgheterul campionatului ucrainean în 2015, cu 17 goluri. Liaoning, Dinamo, Tom Tomsk și Ural sunt restul echipelor pentru care a evoluat Bicfalvi.

La Ural a marcat de 3 ori și a oferit 3 pase de gol în acest sezon. Formația rusă este pe locul 12 în campionat, cu 19 puncte acumulate după 18 etape și luptă pentru salvarea de la retrogradare.

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.