Rapid devine primul club din România care inaugurează o casă de pariuri în incinta propriei arene. Lansarea va avea loc vineri și va fi prezent și fostul jucător al giuleștenilor, Robert Niță.
Parteneriatul Rapidului cu casa de pariuri Superbet trece la următorul nivel. După ce, în octombrie 2022, a câștigat licitația pentru numele stadionului din Giulești, Superbet va avea de acum și o casă de pariuri în incinta arenei!
La lansare va fi prezent și fostul atacant al Rapidului, Robert Niță
Lansarea va avea loc vineri, 19 ianuarie, între orele 15:00 - 19:00, înaintea meciului din Superliga cu FCU Craiova. Iar la eveniment va fi prezent și Robert Niță, fost atacant al alb-vișiniilor în anii 2000.
Astfel, suporterii Rapidului, vor putea paria chiar pe meciul favoriților cu juveții lui Adrian Mititlelu. În tur, la Craiova, echipa lui Cristiano Bergodi a câștigat cu 5-3.
Comunicatul Superbet
Deschidem o agenție unică în România! Chiar în incinta Superbet Arena Giulești! Un stadion legendar gata să fie terenul de joc pentru bilete legendare! Vino vineri, 19 ianuarie, între orele 15:00 și 19:00, să sărbătorești momentul alături de Robert Niță și să intri în cursa pentru premiile surpriză pe care ți le-am pregătit!
- Superbet România
Superbet plătește 600.000 de euro pe an pentru stadion
Amintita casă de pariuri este și sponsor al echipelor de fotbal, de handbal, de volei feminin și de baschet masculin ale clubului. Pentru stadion, aceasta plătește 600.000 de euro pe an, până-n 2027. În total, 5 milioane de euro.
Astfel, gruparea de lângă Podul Grant și-a asigurat o parte importantă a cheltuielilor cu întreținerea arenei, care s-ar ridica, după unele estimări, la aproximativ 800.000 de euro pe an.
Stadionul și-a schimbat nu doar denumirea, din Rapid - Giulești în Superbet Arena. Noul sponsor a rebranduit locația atât la interior, cât și la exterior.
{{text}}