Opinii   •   EDITORIAL

Henderson și Kroos, doi vest-europeni în Arabia

Editorial Alin Buzărin

Articol de Alin Buzărin   —  joi, 18 ianuarie 2024

Englezul și neamțul încearcă să-și dovedească lor înșile și nouă că fotbalul e cu putință și fără basmele Șeherezadei.

Doi mari fotbaliști, spre asfințit de carieră. Jordan face 34 de ani în iunie, Tony i-a împlinit deja la început de an, pe 4 ianuarie. Vârstă la care te gândești că nu mai e mult până când cauți din ochi cuiul în care să-ți atârni ghetele și că n-ar fi rău să mai pui ceva bănuți deoparte.

Motivul Stevie G

Probabil așa a chibzuit și fostul "plămân" al lui Liverpool. A plecat în Arabia Saudită, la Al-Ettifaq, important fiind, pe lângă un salariu deloc neglijabil, ba dimpotrivă, și faptul că pe banca noii echipe era un alt idol al peluzei "The Kop". Steven Gerrard, marele Stevie G, care-i fusese pe Anfield și coleg, și căpitan. Dar iată că după numai o jumătate de an sub soarele arăbesc, Jordan face cale întoarsă spre Europa.


Refugiul Ajax

Deși a jucat pentru Ettifaq 17 meciuri din 19, reușind 4 pase de gol (nici la Liverpool nu era vreun mare marcator, ci mai degrabă furnicuță de mijlocul terenului, dar om care nu se sfia "să bage piciorul"), șefii clubului arab, firește că fini cunoscători ai fotbalului, i-au spus că nu-i suficient. Echipa era pe locul 8 (din 18) în ierarhia saudită, dar probabil că oamenii doreau ca Jordan să-i transforme brusc în campioni. Cum contradicțiile n-au dus la progres, Henderson și-a anunțat plecarea.

Unde? La Ajax, care nu mai e ce-a fost, nu plătește în niciun caz salariul oferit de prinții deșertului, are un an greu, dar parcă e mai bine printre puști de 18-19 ani decât pe lângă somitățile saudite, mereu nemulțumite.

Exemple, dar mai degrabă nu


Al doilea european în deșert, Tony Kroos, a vorbit despre transferul (pe 30 de milioane de euro, cât Drăgușin adică) unui tânăr, Gabi Veiga, de la Celta Vigo la Al Hilal. A spus că nu e bine, că e prea devreme la 21 de ani să dai calitatea din La Liga pe banii mulți ai arabilor. Saudiții i-au adus aminte lui Tony că același lucru ca și Veiga, adică să plece din Peninsula Iberică în cea Arabică, l-au făcut și doi coechipieri de-ai săi, Benzema și Cristiano Ronaldo. Ce-au uitat să precizeze arabii au fost vârstele exemplelor oferite. Nu doar 21, ci de la 35 în sus.

Corul huiduielilor

Firește că spusele lui Tony au fost luate la Riyadh drept fundamental anti-arăbești, iar numărul 8 al Realului a fost huiduit "la scenă deschisă" la recenta Supercupă a Spaniei, câștigată impetuos de clubul madrilen. Cum punea Kroos piciorul pe minge, cum se porneau vocalizele, despre care halful neamț al lui Ancelotti a spus că nu l-au deranjat, ci, dimpotrivă, l-au amuzat. Nu se știe cât de sinceră e afirmația, pentru că la sfârșitul finalei cu Barcelona, germanul a refuzat să îmbrace un tricou oferit de organizatori, având o inscripție în limba arăbească.

Banii nu înseamnă chiar totul

Nu e vreun act de eroism ce-au făcut Henderson și Kroos, dar e un semn că în fotbalul zilelor noastre, pe lângă petrodolarii care mută Cupa Mondială în prag de Crăciun, care duc în deșert (la propriu, nu e nicio metaforă ascunsă) Supercupele Italiei și Spaniei, mai există și altceva. Opinie, refuz, spinare dreaptă, personalitate. Nu mereu, poate doar uneori și în cantități mici, dar suficiente cât să ne facă să ne simțim reconfortant.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.