Chelsea ia în calcul vânzarea lui Armando Broja (22 de ani) în această lună, dar suma cerută de londonezi sperie cluburile interesate de atacantul albanez. Este vorba despre aproximativ 58 de milioane de euro.
În contextul în care nu poate face multe mutări în acest mercato, fiind restricționată de regulamentul de Profitabilitate și Sustenabilitate din Premier League, Chelsea ia în calcul să vândă dintre jucătorii de la prima echipă care au fost promovați din academia clubului.
Unul dintre aceștia este Armando Broja, albanez născut în Anglia, în orașul Slough.
Chelsea vrea 58 de milioane pentru Armando Broja. Wolves și Fulham sunt interesate
Chelsea cere o sumă uriașă în schimbul lui Broja, aproximativ 58 de milioane de euro, conform Sky Sports. Wolves și Fulham sunt interesate, dar suma solicitată de albaștri reprezintă un obstacol masiv în calea unui posibil transfer.
Broja a impresionat în sezonul 2021/2022, pe care l-a petrecut sub formă de împrumut la Southampton, 9 goluri în 38 de meciuri, dar nu a putut repeta la Chelsea evoluțiile din tricoul „sfinților”.
În acest sezon, albanezul a înscris doar două goluri în 17 apariții, unul în Premier League, unul în Cupa Angliei. Media lui de minute jucate pe meci nu este însă mare, doar 36.
Armando Broja // foto: Guliver/gettyimages
{{text}}