International   •   Campionate   •   ATLETICO - REAL MADRID 4-2

„A fost păcatul tinereții” » Concluziile lui Carlo Ancelotti după eliminarea Realului din Cupă: „Vinicius? Este de înțeles”

Carlo Ancelotti (64 de ani), antrenorul lui Real Madrid // foto: Guliver/gettyimages

Articol de Daniel Grigore   —  vineri, 19 ianuarie 2024

Carlo Ancelotti (64 de ani), antrenorul lui Real Madrid, a analizat înfrângerea cu Atletico Madrid din optimile Cupei Regelui, 2-4 după prelungiri, rezultat în urma căruia deținătoarea Cupei a fost eliminată din competiție.

Atletico a condus-o pe Real Madrid în două rânduri pe parcursul timpului regulamentar, însă los blancos au revenit de fiecare dată, mai întâi grație unui autogol, apoi prin golul înscris de Joselu în minutul 82.

Partida a ajuns în prelungiri, unde reușitele lui Antoine Griezmann (minutul 100), respectiv Rodrigo Riquelme, '119, au stabilit scorul final, 4-2 pentru rojiblancos.

Real Madrid a ratat astfel unul dintre obiectivele acestui sezon, câștigarea Cupei Regelui, dar Carlo Ancelotti nu a făcut o tragedie din acest eșec.


Carlo Ancelotti, după Atletico - Real Madrid 4-2: „Am forțat prea mult. Păcatul tinereții”

„Am jucat foarte bine, am luptat, am revenit de două ori, am înscris două goluri, am mai avut un gol anulat... am primit golurile decisive în situații când eram în control, pentru că am pierdut mingea.

Nu știu dacă eliminarea este justă, Atletico a luptat de asemenea pentru fiecare minge. Noi am dat totul, nu am nimic de reproșat băieților. A fost un derby, iar în toate derby-urile se duc lupte.

Lunin? Nu vreau să fac analize individuale. Ne-am fi putut descurca mai bine când scorul era egal. Am fost în control și nu ar fi trebuit să forțăm atât de mult cât am făcut-o, a fost păcatul tinereții. Când ai control asupra jocului, uneori nu e nevoie să forțezi”, a comentat Ancelotti, potrivit MARCA.


Carlo Ancelotti: „Atletico a avut mai mult timp pentru a pregăti partida”

Real a avut mai puțin timp de odihnă pentru acest meci, având în vedere că în urmă cu 4 zile a jucat finala Supercupei Spaniei, la Riad, 4-1 cu Barcelona. Pentru Atletico, ultimul meci, tot contra Realului, avusese loc cu 8 zile în urmă.

„Din punct de vedere fizic, am fost dezavantajați, dar am luptat până la final, până în minutul 120. Atletico a avut mai mult timp să pregătească partida, deci un avantaj.

Acum avem două săptămâni să îmbunătățim condiția fizică. Am fost învinși din cauza unei mingi pierdute și unei faze grozave a lui Griezmann (n.r. - la golul 3)”, a afirmat antrenorul italian.

Următorul meci al Realului va avea loc pe 21 ianuarie, în campionat, cu Almeria. Peste două săptămâni, Real și Atletico se vor înfrunta din nou, pe „Santiago Bernabeu”, în La Liga.

Războiul lui Vinicius

Pe parcursul meciului, Vinicius Junior a intrat în conflict cu jucătorii lui Atletico și cu publicul de pe Estadio Metropolitano. Brazilianul a gesticulat constant în direcția spectatorilor și a protestat în repetate rânduri la deciziile arbitrului, astfel că a și primit cartonașul galben.

„Ușor, ușor, va învăța. A avut parte de multe dueluri și uneori nu reușești să rămâi cu mintea limpede. Este de înțeles. În opinia mea, nu s-a întâmplat nimic. A jucat bine, a luptat”, a comentat Carlo Ancelotti.

Rezumatul VIDEO al meciului Atletico - Real Madrid 4-2

Mai multe știri din fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.