Sporturi   •   Tenis   •   AUSTRALIAN OPEN

A fost învinsă de numărul 1 mondial la Australian Open și și-a anunțat retragerea din tenis! „O surpriză pentru noi toți”

Articol de Andrei Crăiţoiu   —  vineri, 19 ianuarie 2024

Jucătoarea de tenis Danielle Collins a fost învinsă de numărul 1 mondial, Iga Swiatek, în turul doi la Australian Open, iar după meci, americanca în vârstă de 30 de ani a anunţat că sezonul 2024 va fi ultimul al ei în circuit.

„Simt că am avut o carieră destul de bună. Cu siguranţă a avut suişuri şi coborâşuri, şi cred că deplasările şi unele lucruri departe de teren, cu programarea şi toate acestea, arată că acesta este un sport foarte dur.

Am şi alte lucruri pe care aş vrea să le realizez în viaţa mea în afara tenisului şi aş vrea să am timpul necesar pentru a putea face asta. Evident, a avea copii este o mare prioritate pentru mine”, a explicat Collins, după meci.

„Acel timp nu se va mai întoarce”


Reacțiilor foștilor jucători importanți din tenis nu au întârziat să apară. Barbara Schett a comentat anunțul pentru Eurosport, acolo unde este expert pe toată durata turneului australian.

„Anunțul a fost o surpriză pentru noi toți. Când ai 30 de ani de regulă te gândești să joci până înspre 35. Înțeleg că își dorește să-și întemeieze o familie, dar iată că sunt exemple de jucătoare care au copii și revin în circuit, așa că nu înseamnă că retragerea sa e definitivă. Există un timp pe care-l poți petrece ca jucător profesionist de tenis, iar acel timp nu se va mai întoarce”, a spus Schett.

„Îi vom simți lipsa când se va retrage, cu siguranță”

În timp ce Mats Wilander a declarat: „Nu ar trebui să fi trist niciodată când pierzi în fața Igăi”.


Apoi a analizat duelul și decizia luată de Collins: „Este atât de constantă și eficientă pe orice suprafață. Collins mereu a fost o jucătoare care poate produce surprize, lovește extrem de puternic și are o atitudine bună, de luptătoare. 

A reprezentat un model prin faptul că a studiat timp de patru ani înainte de a deveni jucătoare profesionistă. Îi vom simți lipsa când se va retrage, cu siguranță”.

Collins a fost finalistă la Australian Open în 2022, când a pierdut în faţa australiencei Ashleigh Barty, iar cea mai bună clasare a sa a fost locul 7 WTA în 2022.

Doamne! Nici nu știu cum am reușit. Sincer, mă vedeam deja la aeroport. Danielle a jucat perfect, dar știam că e greu ca cineva să păstreze acel nivel. Am așteptat să apară erorile. Sunt foarte mândră de mine pentru că nu a fost deloc ușor. Am luptat pentru fiecare minge. Nu aveam nicio idee cum să reacționez în fața loviturilor ei

Iga Swiatek, jucătoare de tenis

Iga Swiatek într-o ipostază inedită în Australia » A luat lecții de surf înainte de startul primei competiții a sezonului

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.